Noi restricţii anunţate de Guvern, cu două zile înainte de Congresul PNL. De când va fi interzisă circulaţia noaptea şi ce se întâmplă cu românii nevaccinaţi

Guvernul condus de Florin Cîţu a adoptat, joi, o hotărâre prin care persoanele vaccinate împotriva COVID-19 nu vor fi nevoite să respecte restricţiile instituite pe timpul nopţii în localităţile în care se înregistrează chiar şi o incidenţă a infectărilor de 7,1 la mia de locuitori.
Filip Stan
23 sept. 2021, 13:48
Noi restricţii anunţate de Guvern, cu două zile înainte de Congresul PNL. De când va fi interzisă circulaţia noaptea şi ce se întâmplă cu românii nevaccinaţi

Noile restricţii anunţate de Guvern au fost făcute publice, joi, cu două zile înainte de Congresul PNL, în care liberalii îşi vor alege noua conducere. Astfel, Executivul condus de Florin Cîţu a modificat hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, fiind făcute completări în favoarea românilor care au ales să se vaccineze împotriva COVID-19.

Citeşte şi: Situația devine din ce în ce mai critică la ATI. Doar 21 de paturi libere la Terapie Intensivă în toată România

Noi restricţii anunţate de Guvern, cu două zile înainte de Congresul PNL. Ce prevede Hotărârea de Guvern numărul 73 şi cum îi afectează pe românii nevaccinaţi

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat joi, 23 septembrie, Hotărârea de Guvern numărul 73 prin care se propune stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19.

Se propune interzicerea circulației persoanelor în afara  locuinței/gospodăriei, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20,00- 5,00, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de  locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, cu următoarele excepții:

a) deplasarea persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru  care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care  fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau  certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19;

b) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/ gospodărie și  locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici  realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

d) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau  efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum  ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de  persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

e) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului,  asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

(2) Măsura prevăzute la alin. (1) nu se mai aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 5,5/1.000 de locuitori.

Noi restricţii anunţate de Guvern. Acces în restaurante, mall-uri, pe baza certificatului de vaccinare sau a testului

„Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în interiorul centrelor comerciale este permisă în judeţele/ localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori numai în zonele de consum delimitate față de restul spațiului public și amenajate în acest scop.

Accesul în zonele de consum astfel delimitate și amenajate este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2″, se arată în actul normativ.

Noi restricţii anunţate de Guvern. Schimbări în programul magazinelor în localităţile cu incidenţă ridicată a infectărilor COVID-19

„(1) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00-18,00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori. …

(4) Măsurile prevăzute la alin. (1) nu se mai aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 5,5/1.000 de locuitori, iar cele de la alin. (2) nu se mai aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori.”

Certificatul verde COVID-19 nu mai este necesar pentru copiii sub 12 ani

Potrivit Hotărârii de Guvern, certificatul verde COVID-19 nu mai este necesar pentru copiii sub 12 ani, ceea ce înseamnă că el rămâne obligatoriu doar pentru copiii cărora vârsta le permite să se vaccineze:

„(3) Obligaţia de a prezenta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani.”

HG pentru modificarea HG 932-1

Citeşte şi: Un tânăr de doar 20 de ani a murit de Covid-19. Nu avea comorbidități şi era nevaccinat

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Cine este personajul celebru care intră în rolul uneia dintre Furnicuțe, la Denise Rifai. Va fi responsabil de provocările zilnice
Fanatik.ro
Horațiu Potra, pus pe fugă de o bătrânică de 73 de ani înarmată cu un băț. Cum a fost umilit șeful mercenarilor de o bunicuță din Mediaș
Capital.ro
Reguli în asociația de proprietari. Este obligatoriu pentru toți proprietarii de apartamente din România
Playtech.ro
Cum arată locuinţele în care chiria costă 5 lei pe an. Cartierul din oraşul european atrage turişti din întreaga lume
Adevarul
Un francez și-a demolat locuința pentru a alunga românii care o ocupau ilegal. „Nu mai aveam altă opțiune”
wowbiz.ro
Ultimul mesaj transmis de Mircea Lucescu înainte să moară! Ce mărturisire cutremurătoare a făcut „Il Luce”: „Gata, s-a terminat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce le-a spus Mircea Lucescu medicilor, în timp ce se afla pe patul de spital: „Îmi doresc să mor pe terenul de fotbal”
iamsport.ro
”Mama mi-a spus în ultimele zile de viață ale lui tata: «Nu mai vii să îl vezi, mergi peste tot în lume după Lucescu. Ajung să cred că l-ai iubit pe Mircea mai mult decât pe el!»”
MediaFlux
Povestea mai puțin cunoscută a lui Mircea Lucescu. Cum a ajuns să fie numit ”Il Luce” în Italia
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj