Norii se risipesc şi vremea se încălzeşte. VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Meteorologii anunţă că pentru zilele următoare sunt posibile precipitaţii slabe, însă temperaturile încep din nou să crească. Miercuri deja vorbim despre vreme caldă, mai ales în vestul şi centrul ţării, cu maxime de la 2 grade în Moldova până la 12 grade în regiunile vestice şi în Lunca Dunării.
Roxana Gagiu
10 feb. 2013, 13:46
Norii se risipesc şi vremea se încălzeşte. VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Luni vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, dar abia spre seara, căci în cursul zilei, soarele este mai generos doar prin regiunile sud-vestice, în rest norii trenează. Local ninge slab în vestul, centrul şi nordul tarii, iar în orele dimineţii sunt posibile precipitaţii slabe, mixte pe arii restrânse în Dobrogea, Muntenia şi sudul Moldovei, unde vor fi si condiţii de polei.

Abia spre seară norii se risipesc, iar noaptea preciptaţiile vor înceta. Vântul va fi în continuare agitat pe crestele montane înalte, dar şi în regiunile sudice şi estice, astfel că, mai ales în zona Carpaţilor Orientali, zăpada va fi trector spulberată. Temperaturile zilei pornesc de la minus 3 grade în vestul extrem şi în depresiuni şi ating 8 grade în sudul tarii.

În Capitală la începutul zilei mai sunt câţiva nori ce pot să lase o fulguială trecătoare, apoi însă cerul se limpezeşte şi soarele predomină, iar maxima zilei atinge 6…7 grade, cu vânt nu mai tare de moderat.

Marţi în vestul şi sud-vestul ţării se mai adună norii, dar numai izolat, spre seară, cad câţiva stropi de ploaie, iar în celelalte regiuni ziua începe cu ceaţă pe alocuri, dar soarele predomină la amiază şi temperaturile zilei se încadrează între minus 3 grade în depresiuni şi 9 grade în sudul Banatului şi Lunca Dunării. În plus, şi vântul suflă viguros tot în sud-vestul ţării, dar şi în zona de munte.

În Capitală doar dimineaţa este posibil să se producă ceaţa, însă peste zi soarele câştigă teren şi temperatura creşte spre 6 grade în orele amiezii, iar vântul adie plăcut.

Miercuri deja vorbim despre vreme caldă, mai ales în vestul şi centrul ţării, cu maxime de la 2 grade în Moldova până la 12 grade în regiunile vestice şi în Lunca Dunării. Dar nu va fi o vreme însorită, ci dimpotriva, cerul este noros în mare parte din ţară şi temporar plouă, mai ales spre seară, pe spaţii extinse în vestul şi sudul ţării şi izolat în rest. Vântul suflă mai alert în Banat, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, dar şi în zona de munte unde predomină lapoviţa şi ninsoarea. În zonele joase de relief, mai ales din Transilvania şi Moldova, sunt condiţii de ceaţă.

În Capitală temperatura creşte faţă de ziua precedentă şi vremea devine caldă, cu 8…9 grade la amiază, deşi cerul va fi aproape acoperit de nori ce temporar scutură ploi, mai probabil însă după căderea nopţii. Vântul de est suflă destul de alert peste zi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Fanatik.ro
Gigi Becali despre ”rotarizarea” fotbalului românesc. Declarații pe șleau despre Mihai Rotaru și Craiova pe locul 1. Exclusiv
Capital.ro
Facturile la energie electrică încep să crească. Românii primesc oferte cu tarife de peste 2 lei/kWh
Playtech.ro
România devine un punct strategic pentru securitatea Europei. Unde se construieşte un nou hub de apărare
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod ROȘU în Bulgaria! Sunt cel puțin 10 morți în urma a două evenimente rutiere în lanț. Un român, printre cei vătămați
iamsport.ro
Gigi Becali a plătit o sumă record și a adus un atacant 'cu forță, explozie, viteză și tehnică'
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România