Nota unui elev din Prahova la Evaluarea Națională 2022 a crescut de la 5,50 la 9,25 după contestaţii. Gafă şi în Bihor. Reacţia ministrului Educaţiei

Gafă la Evaluarea Națională 2022 în Prahova. Nota unui elev aproape s-a dublat după contestaţie față de cea afișată inițial. O altă eroare gravă s-a produs şi în Bihor. Un elev notat cu 2,80 iniţial a primit 8,70 după contestaţie. În acest caz a fost vorba despre o eroare de introducere în sistem a notei, a explicat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Alina Andrei
30 iun. 2022, 13:18
Nota unui elev din Prahova la Evaluarea Națională 2022 a crescut de la 5,50 la 9,25 după contestaţii. Gafă şi în Bihor. Reacţia ministrului Educaţiei

Ministerul Educației a prezentat joi, 30 iunie, rezultatele finale obținute de absolvenţii de gimnaziu la Evaluarea Națională 2022 după contestaţii. Surpriză mare a avut un elev al școlii gimnaziale din satul Măneciu Pământeni, comuna prahoveană Măneciu. Elevul a contestat nota primită inițial la Limba Română – 5,50. După reevaluarea lucrării, elevul a primit nota 9,25, aproape dublu față de cea afișată inițial.

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2022, DUPĂ CONTESTAŢII 

La proba la matematică de la Evaluarea Națională 2022 elevul fusese notat cu 9,35. După creşterea notei la română, media finală a elevului a crescut de la 7,42 până la 9,30.

Citeşte şi: Rezultate finale la Evaluarea Națională 2022 – edu.ro. Mai multe medii de 10 după contestaţii. Ponderea elevilor cu medii peste 5 a crescut la 82,4%

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a catalogat incidentul drept o eroare gravă, precizând că lucrarea elevului din Prahova a fost corectată iniţial în Buzău, şi a completat că pentru a evita astfel de incidente pe viitor este nevoie de introducerea digitalizării, aşa cum s-a întâmplat anul acesta în judeţul Dâmboviţa.

„În urma contestaţiilor, procentul celor care au reuşit să obţină nota 5 a crescut cu 0,1, de la 82,3% la 82,4%. În valoare absolută avem aproape 28.000 de copii care anul acesta au reuşit să obţină media 5 la Evaluarea Naţională în raport cu anul trecut. Am avut o serie de note schimbate în urma contestaţiilor.

Evaluarea digitală ne-a arătat că 98,5% din note schimbate în judeţul Bihor, Dâmboviţa, fie nu s-au modificat, fie s-au modificat cu diferenţe mici de sub un punct.

La nivel naţional, am avut 74% din note în care s-au schimbat cu mai puţin de 50 de sutimi – 0,5 puncte.

Până în anul 2015, sub 50 de sutimi nu se modifica nota finală.

Am avut, de asemenea, şi 17 lucrări care au avut note modificate cu note modificate cu o diferenţă mai mare de două puncte.

Este vorba despre 16 lucrări la limba română şi o lucrare la matematică. Judeţele în care s-au înregistrate aceste diferenţe flagrante au fost următoarele: Constanţa, Dâmboviţa şi Bacău, câte trei note schimbate cu o diferenţă mai mare de două puncte, Buzău – două note schimbate, apoi avem Clujul, Călăraşi, Covasna, Gorj, Suceava, Vâlcea, cu câte o singură notă schimbată cu o diferenţă mai mare de două puncte.

Sunt situaţii de genul celor ale elevului din Bihor cu diferenţă de 5,9 puncte. Aceasta a fost cea mai mare diferenţă de la 2,80 la 8,70. Greşeala a fost la nivelul transcrierii notelor în borderou şi este încă un motiv pentru evaluarea digitalizată când profesorii completează direct în fişierul informatic notele acordate.

Am avut şi o diferenţă de 3,75 puncte în judeţul Prahova. A fost corectată în Buzău acea lucrare, tot la limba şi literatura română. Aceste lucruri au putut fi corectate, dar pentru a nu mai apărea astfel de situaţii este nevoie de generalizarea evaluării digitalizate.

În momentul în care te pui în postura elevului care ştie că a făcut de 8,70 şi vede rezultatul 2,80, este dramatic! De aceea, suntem datori să facem tot posibilul pentru a evita aceste situaţii.”, a spus ministrul Educaţie Sorin Cîmpeanu, după şedinţa de Guvern.

Citeşte şi: Rezultate Evaluarea Naţională 2022. Elevii nu au ştiut să conjuge verbele „a fi”, „a vrea”. Mai bine de jumătate nu știu să scrie corect gramatical. 15% nu au ştiut să calculeze cât fac 10 + 10 : 10

Întrebat ce se va întâmpla cu evaluatorii care au făcut greşeli grave la Evaluarea Naţională 2022, Sorin Cîmpeanu a insistuat că aceste incidente confirmă nevoia digitalizării în educaţie, a evaluării digitale.

„Mai grave mi se par acele erori în evaluare. Mai grave sunt erorile în evaluare atunci când vorbim despre subiecte de tip grilă. Acolo este inadmisibilă orice diferenţă.

Cei care au demonstrat anul trecut că au greşit în acest fel nu au mai făcut parte din lista evaluatorilor din acest an. Până la sancţiuni, trebuie să formăm profesorii evaluatori şi mă bucur să constat că există o dorinţă foarte mare din partea cadrelor didactice pentru a se înscrie la cursurile pentru formare evaluatori”, a mai spus Cîmpeanu.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Nu Roger Federer e cel mai bogat! Adevăratul ”rege al banilor” din tenis
Capital.ro
Decizie pentru șoferii pensionari. UE renunță la testarea conducătorilor auto în vârstă: Nu e problemă cognitivă
Playtech.ro
Dispozitivul care pare inofensiv, dar îți crește factura la energie cu peste 200 de lei pe lună
Adevarul
O mare companie metalurgică din România a fost cumpărată de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Un tânăr din Vrancea se află în stare gravă după ce s-a răsturnat cu ATV-ul. Victima a fost transportată cu elicopterul la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase nu se dezminte! Ce s-a întâmplat la prima înfățișare în procesul de divorț cu Ioana
MediaFlux
Cele mai mici tarife la energie electrică. Topul furnizorilor cu oferte în România
stirilekanald.ro
"N-a făcut nici infarct, nici AVC, plămânii ei...." De ce a murit, de fapt, Ștefania Szabo! Legiștii au făcut descoperirea
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai