„Noţiuni de prim ajutor”, o nouă disciplină în şcoli

Camera Deputaţilor a adoptat tacit, miercuri, o modificare la legea Educaţiei Naţionale prin care se introduce în sistemul preuniversitar şi universitar disciplina "Noţiuni de prim ajutor".
Iulian Tudor
09 mart. 2016, 12:04

„În toate nivelurile sistemului naţional de învăţământ, preuniversitar şi universitar, cu excepţia celui prevăzut la art 23. alin (1), lit. a), se include disciplina «Noţiuni de prim ajutor» ca disciplină obligatorie de studiu„, se arată în proiectul adoptat tacit în Camera Deputaţilor.

Singura categorie exceptată de această prevedere legislativă vizează educaţia timpurie (0-6 ani), formată din nivelul antepreşcolar (0-3 ani). „Educaţia fizică şi sportul, precum şi orele de „Noţiuni de prim ajutor” în învăţământul preuniversitar sunt cuprinse în trunchiul comun al planurilor de învăţământ”, se mai arată în iniţiativa legislativă.

În punctul de vedere transmis Parlamentului, Guvernul a anunţat că nu susţine această modificare legislativă. „Precizăm că, în prezent, există în curricula şcolară, ca disciplină opţională «Disciplina de promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate», care include şi noţiuni de prim ajutor”, arată Executivul.

Camera decizională pentru acest proiect este Senatul.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
UEFA l-a evidențiat pe Vladimir Screciu, dar Andrei Vochin l-a pus la zid! Ce i-a reproșat fotbalistului de la Craiova
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027. Procentul de 7% nu este garantat. Florin Manole: Să vedem ce bani sunt
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT