Nou scandal la Spitalul din Suceava. Procurorii fac cercetări după ce personalul medical nu a fost echipat corespunzător

23 04. 2020, 14:33

Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a transmis joi, un comunicat de presă, prin care anunţă începerea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.

„În fapt, s-a reţinut că, la data de 20 aprilie, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou Suceava, din dispoziţia medicului şef de secţie, personalul medical din cadrul acestei unităţi, care îşi desfăşura activitatea în sectorul suspect Covid, nu a fost echipat corespunzător, respectiv cu mască FFP3, combinezon, ochelari, vizieră, cizme şi mănuşi chirurgicale, potrivit Ordinului 555/2020, respectiv 533/2020. În aceste condiţii, se constată că nu au fost respectate măsurile dispuse în cadrul unităţii medicale, cu privire la reglementările legislative în vigoare privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase”, se arată în comunicat.

Parchetul a mai spus că sesizarea a venit din partea conducerea Spitalului Judeţean Suceava, la data de 23 aprilie, urmărirea penală urmând a fi efectuată de către poliţiştii cadrul Poliţiei municipiului Suceava – Biroul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Spitalul Judeţean Suceava are management militar, de la începutul lunii aprilie.

Citeşte şi Managerul care a transformat spitalul din Suceava în focar de infecţie se întoarce în funcţie, după ce s-a vindecat de coronavirus