Noua măsură anunțată de Ciprian Ciucu pentru echilibrarea bugetului Primăriei Capitalei! Chiriile cu prețuri mici vor crește de până la opt ori. VIDEO: cum arată un apartament

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat o măsură radicală pentru echilibrarea bugetului Primăriei din București.
Giorgiana Amarie
17 feb. 2026, 12:59
Noua măsură anunțată de Ciprian Ciucu pentru echilibrarea bugetului Primăriei Capitalei! Chiriile cu prețuri mici vor crește de până la opt ori. VIDEO: cum arată un apartament

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a vorbit despre măsura pe care vrea să o aplice pentru echilibrarea bugetului Primăriei București. Chiriile la locuințele convenabile vor crește de până la opt opri, după ce nu au fost actualizate din 2007.

„Treaba mea ca primar este să găsesc soluții de finanțare corecte pentru a echilibra cât de cât bugetul Primăriei Capitalei!

Și da, trebuie să mă uit și în multitudinea de sisteme pe care le administrăm, nu doar către bănci.
De aceea, o măsură corectă este să aducem la zi prețul chiriilor pentru “locuințele convenabile” pe care le Administrează Administrația Fondului Imobiliar (AFI). Aceste chirii nu au mai fost actualizate din anul 2007, adică de aproape 20 de ani!”, a spus Ciprian Ciucu în mediul online.

Citește și: Daniel Băluță, ultimatum pentru Ciprian Ciucu: „Aveți două opțiuni: ori vă depuneți mandatul, ori vă apucați îndată de treabă”

Pentru un apartament cu două camere chiria este 147 lei, pt 56 mp. După actualizare va costa 1.568 de lei în zona A (zona centrală) și 896 de lei în zona C. Pentru o locuință cu trei camere chiria este 171 lei, pt. 70 mp. După actualizare va fi de 1.960 de lei în zona A (zona centrală) și 1.120 de lei în zona C.

„Să fie mai clar despre ce vorbim… acum pretul mediu pentru o locuință convenabilă este de 85 de bani (0,85 lei) pe metrul pătrat.

Nu știu cine ocupă aceste apartamente, nu știu cum au fost atribuite, aceste contracte sunt istorice, cele mai multe au fost atribuite în urma cu 20 – 30 de ani, dar mi se pare doar normal ca cel puțin chiriașii să plătească un preț corect pentru că aceste proprietăți aparțin tuturor bucureștenilor”, a explicat Ciucu.

Anul trecut AFI/PMB a încasat chirii de circa 50 de milioane de lei.

„În urma acestor actualizări estimăm că AFI va încasa cca. 500 milioane de lei. Nu este deloc puțin! Voi promova acest proiect pe ordinea de zi!

Voi continua să vin cu măsuri prin care să valorificăm activele Bucureștiului, chiar dacă ele nu sunt populare și înseamnă voturi mai puține. Trebuie să facem ceea ce este corect să facem pentru orașul nostru!”, a mai spus Ciucu.

Citește și: ANAF scoate la vânzare colecția de tablouri confiscată de la Darius Vâlcov. Care sunt prețurile de pornire

Primăria a publicat imagini cu o locuinţă unde chiria este de 46 de lei pe lună

„Poftiți în locuința unde chiria lunară costă 46 de lei!
Se află într-un bloc de pe strada Abanosului, din Sectorul 2. Este o garsonieră „convenabilă”, aflată în patrimoniul PMB și gestionată de Admnistrația Fondului Imobiliar (AFI), al cărei contract a tot fost reînnoit încă din ani ’70.
Pe metru pătrat înseamnă 1,31 lei Bani cu care, în zilele noastre, nu-ți mai cumperi nici măcar un covrig.
Și sunt 25 astfel de locuințe închiriate cu 46 de lei lunar, ale căror contracte s-au reînnoit între anii 1999-2024, dar prețurile n-au mai fost actualizate de 20 de ani.
APARTAMENT ULTRACENTRAL LA CHEIE, DE 3 CAMERE, 229 LEI CHIRIA
Apartament cu două camere de 56 mp închiriat cu 171 de lei, trei camere ultracentral, 110 mp, cu 229 lei pe lună. Și lista chilipirurilor continuă.
Sunt 4.050 de astfel locuințe cu prețuri de neimaginat care se practică în #București, capitala României, orașul cu cele mai scumpe chirii din țară, descoperite de primarul Ciprian Ciucu.
Iar de acestea profită sute de chiriași cu salarii mai mult decât decente. Atenție! Locuințele convenabile nu sunt sociale. Deși, nici acolo AFI nu are o situație la zi a chiriașilor, conform unor criterii de vulnerabilitate.
PRIMARUL GENERAL: „Am inițiat o hotărâre de consiliu ce prevede și aducerea chiriilor la nivelul pieței”
„Treaba mea, ca primar, este să găsesc soluții de finanțare corecte pentru a echilibra cât de cât bugetul Primăriei Capitalei! Și da, trebuie să mă uit și în multitudinea de sisteme pe care le administrăm, nu doar către bănci. De aceea, o măsură corectă este să aducem la zi prețul chiriilor pentru «locuințele convenabile» pe care le gestionează Administrația Fondului Imobiliar.
Am inițiat o hotărâre de consiliu ce prevede majorarea prețurilor chiriilor și aducerea lor la nivelul pieței din anul 2026″, a anunțat edilul Capitalei.
Astfel, prețul ar urma să crească de la 0,85 lei/mp, cât e în prezent, la 8 lei/mp (înmulțit cu coeficientul de zonă).
CÂT VOR CREȘTE PREȚURILE – EXEMPLE
Chiria de 46 de lei a garsonierei va ajunge la 564 de lei;
cea de 229 lei a apartamentului de trei camere ajunge la 3.096 lei;
iar un apartament de 2 camere, 56 mp, care acum costă 147 lei, va ajunge după actualizare, la 1.568 de lei în zona A (zona centrală) și 896 de lei în zona C.
Actualizarea prețurilor va aduce venit la bugetul local.
Dacă anul trecut AFI a încasat din chirii 50 de milioane de lei, în urma acestor actualizări de preț ar urma să avem un venit de circa 500 de milioane de lei.”

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
O fostă concurentă Survivor este însărcinată! Cum a anunțat că va deveni mamă
Fanatik.ro
Antrenorul din România care a spus NU la 7.000.000 de dolari pe an. Ar fi fost cel mai mare contract pentru un om din fotbalul românesc – peste Cosmin Olăroiu, Mircea Lucescu, Hagi, Mutu sau Drăgușin. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 10 iulie. Cât plătesc șoferii pentru benzină și motorină înainte de weekend
Playtech.ro
Câți ani trebuie să muncești pentru un apartament, în funcție de orașul în care locuiești. Ce arată datele BNR
Adevarul
Colțul de rai de la granița României unde oamenii trăiesc ca acum sute de ani. Drama unui sat uitat de lume REPORTAJ
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mișcare seismică în Marea Neagră! Ce s-a întâmplat în larg, după cutremurul de azi-noapte
iamsport.ro
Fostul atacant l-a desființat pe Ion Țiriac, dar a fost contrat dur: ”D-aia nu ați făcut voi miliarde?”
MediaFlux
Situație critică privind pensiile. În mai multe județe sunt dezechilibre mari la sistemul de pensii
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?