Noul prim-ministru al Franţei este Edouard Philippe

După ore întregi de suspans în privinţa nominalizării, de către noul preşedinte al Franţei, Emmanuel Macron, a viitorului prim ministru, s-a aflat numele acesta. El este Edouard Philippe.
Sânziana Stancu
15 mai 2017, 13:00
Noul prim-ministru al Franţei este Edouard Philippe

Noul premier al Franţei este Edouard Philippe. El a fost numit în funcţie, luni, de către noul preşedinte al Franţei, Emmanuel Macron. 

Provenit din rândurile Republicanilor (LR), Edouard Philippe a reprezentat o nominalizare aşteptată care îi va permite preşedintelui Emmanuel Macron să „fractureze” partidul de dreapta pentru a atrage o parte din acesta, potrivit analiştilor politici francezi., scrie presa franceză.

Primar în Havre din 2010 şi deputat al Adunării Naţionale din 2012, Edouard Philippe, în vârstă de 46 de ani este un apropiat al fostului premier Alain Juppe.

Nominalizarea lui Philippe la Matignon ar urma să atragă mai mulţi membri de dreapta şi centru în viitorul său guvern, dar şi pe listele mişcării lui Macron, „La Republique en marche” în vederea scrutinului din 11-18 iunie.

 

 

 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
UEFA l-a evidențiat pe Vladimir Screciu, dar Andrei Vochin l-a pus la zid! Ce i-a reproșat fotbalistului de la Craiova
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027. Procentul de 7% nu este garantat. Florin Manole: Să vedem ce bani sunt
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT