Noul regulament de transport taxi, retras de Primăria Capitalei. Gabriela Firea acuză o campanie de defăimare

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a anunţat, luni, că va retrage de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti un proiect care prevede un nou regulament de transport în regim taxi în Bucureşti.
Alina Costache
26 mart. 2018, 17:32
Noul regulament de transport taxi, retras de Primăria Capitalei. Gabriela Firea acuză o campanie de defăimare

„La nivelul Ministerului Transporturilor s-a constituit un grup de lucru format din specialişti ai ministerului, precum si experţi din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi din cadrul Municipalităţii, care lucrează deja la modificarea Legii nr. 38/2003 – Legea taximetriei. Ca urmare, Primarul General al Municipiului Bucureşti a decis amânarea dezbaterilor pe acest proiect, până la modificarea legislaţiei de specialitate, astfel încât forma finală a acestuia să fie în deplină concordanţă cu actul normativ aflat deocamdată în lucru”, se arată într-un comunicat remis, luni, de Primăria Capitalei.

Totodată, primarul general, Gabriela Firea, susţine că există o campanie de defăimare a PMB şi că are „toleranţă zero la şantaj”.

„Le sugerez celor care plătesc bani grei în campanii de defăimare a Primarului General şi a Primăriei Capitalei să-i folosească în mod constructiv pentru cauze nobile. Nu mă las intimidată de astfel de campanii şi am toleranţă zero la şantaj. Voi dovedi în continuare că rezist oricărei forme de presiune, pentru că dezideratul meu este binele bucureştenilor. Ne dorim cu toţii ca Bucureştiul să fie comparabil cu orice capitală europeană, dar constat că unii uită că acest lucru se poate rezolva doar cu respectarea legii”, a declarat Gabriela Firea.

Proiectul privind nou regulamnet de taxi a fost contestat în ultima perioadă de consilerii opoziţiei, care au acuzat faptul că noul regulament ar interzice aplicaţiile pentru taxi.

„Gabriela Firea insistă cu interzicerea aplicaţiilor integratoare de taxi, Clever şi Startaxi. Pentru miercurea aceasta a propus un nou regulament, prin care permite să funcţioneze doar aplicaţiile care au acceptul dispeceratelor! Cu alte cuvinte, vom fi cu toţii la mâna acestor dispecerate, de la consumatori până la taximetriştii independenţi”, a precizat, luni, conslierul PNL, Cătălin Deaconescu, pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat, recent, pentru MEDIAFAX, în contextul discuţiilor privind intenţia Primăriei de schimbare a regimului aplicaţiilor de taximetrie, că aceste softuri sunt benefice pentru clienţi şi că dezvoltarea tehnologică nu poate fi oprită.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Ele sunt fostele iubite ale lui Cristiano Ronaldo: „Mă simțeam urâtă și nesigură lângă el!”
Capital.ro
Trebuie să declari la ANAF banii obținuți din vânzarea mașinii? Când nu plătești impozit și când riști sancțiuni
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT