Nu au avut nevoie de acte: Căsătoriţi după 44 de ani de relaţie, se iubesc ca în prima zi

Colin Dunn, în vârstă de 84 de ani şi mireasa, Sally Smith, în vârstă de 82 de ani, s-au cunoscut în 1972, când ea lucra la barul din cadrul unui club pe care el îl frecventa în fiecare weekend.
Iulian Tudor
18 mai 2016, 12:10
Nu au avut nevoie de acte: Căsătoriţi după 44 de ani de relaţie, se iubesc ca în prima zi

Au format un cuplu timp de mai bine de 40 de ani, însă abia după patru decenii de relaţie au decis să facă pasul cel mare, chiar în locul unde s-au cunoscut, Middleton Social Club din Leeds.

Sally spune că relaţia lor s-a rostogolit de-a lungul timpului şi s-a consolidat, precum un bulgăre de zăpadă, însă cei doi s-au logodit abia anul trecut.

Colin îşi aminteşte că Sally îl servea în fiecare weekend. „Am început să vorbim, iar ea s-a obişnuit cu mine. În cele din urmă, am invitat-o în oraş.”

Cei doi mai fuseseră căsătoriţi înainte, iar Sally avea deja patru copii, atunci când au hotărât să se mute împreună.

„Căsătoria nu mi-a trecut prin cap la vremea respectivă. Eram mereu atât de ocupaţi să avem grijă de copii sau să mergem în vacanţă la Blackpool. Dintr-odată copiii au crescut şi au părăsit cuibul, aşa că am rămas doar eu şi Sally.

Continuarea pe feminis.ro.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Sportiva de la Jocurile Olimpice de iarnă care a apărut pe coperta unei reviste pentru adulți. E admirată de femei pentru îndrăzneala sa
Capital.ro
Călin Georgescu trage semnalul de alarmă. Avertismentul fostului candidat: Taxe mici sau deloc. România trebuie să producă
Playtech.ro
Cât timp se coace un chec la airfryer. Diferențe importante față de cuptorul clasic
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău” din spatele lui Cuza, omul care a organizat primul serviciu de spionaj și informații modern românesc
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce s-a întâmplat cu trupul bărbatului găsit mort în curtea spitalului d... Vezi mai mult
iamsport.ro
Bölöni l-a sunat pe Banciu pentru prima dată după controversa cu Dobrin și Balaci! Replica cu care l-a lăsat fără cuvinte: ”Probabil și-a umplut frigiderul”
MediaFlux
Ajutor de la ANAF pentru români. Anunț de la ultimă oră
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil