Nu familia lui Mircea Lucescu l-a invitat pe Valentin Ceaușescu la parastas. Un nume greu din sport a făcut și pe șoferul pentru fiul dictatorului

Mircea Lucescu a fost înmormântat vineri, 10 aprilie, la Cimitirul Bellu, apoi parastasul a avut loc la Crowne Plaza, unde antrenorul și-a sărbătorit anul trecut împlinirea vârstei de 80 de ani alături de apropiați.
Filip Stan
15 apr. 2026, 13:58
Nu familia lui Mircea Lucescu l-a invitat pe Valentin Ceaușescu la parastas. Un nume greu din sport a făcut și pe șoferul pentru fiul dictatorului

Ioan Andone, unul dintre „copiii” lui Mircea Lucescu, a publicat mai multe fotografii de la parastas, printre persoanele prezente fiind Gică Hagi, Ionuț Lupescu, Ioan Ovidiu Sabău, Mircea Rednic sau Dorin Mateuț.

„O zi care ne-a îngenuncheat pe toți. O despărțire doar fizică de Mircea Lucescu, pentru că tuturor ne-a schimbat viața în bine la un moment dat. Ne-a oferit atâta căldură și va rămâne mereu parte din spiritul și poveștile noastre. Mie îmi sfâșie vocea și sufletul plecarea ta…”, a precizat Ioan Andone pe contul său de Instagram.

Vezi și Mesajul transmis de familia lui Mircea Lucescu, la 4 zile de la înmormântarea fostului mare antrenor: „Nu credeam că e posibil în mijlocul unei asemenea dureri”

Parastasul lui Mircea Lucescu

O mare surpriză a fost apariția la pomană a lui Valentin Ceaușescu (78 de ani). Absent din viața publică, fiul fostului dictator, considerat „părintele” echipei Steaua care a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1986, a fost și unul dintre rivalii lui Mircea Lucescu de pe vremea când acesta antrena Dinamo.

Valentin Ceaușescu și Mircea Lucescu au căzut la pace în ultimii ani, iar detaliul era cunoscut foarte bine de George Copos, patronul restaurantului care a găzduit pomenirea.

Potrivit Adevărul, fostul conducător de la Rapid, care l-a adus pe Lucescu antrenor în Giulești, a fost cel care a decis să-l invite la parastas, apoi s-a făcut șofer pentru Valentin, ducându-l acasă cu mașina.

Ultima dată când singurul copil rămas în viață al soților Elena și Nicolae Ceaușescu fusese văzut în public a fost în noiembrie 2025, la lansarea filmului lui Ladislau Boloni. Contestat aprig de dinamoviști, Valentin a fost ținut în brațe de steliști.

De altfel, Ioan Andone nu are amintiri plăcute cu Valentin Ceașescu. În urmă cu 37 de ani, i-a arătat scene obscene fiului dictatorului Nicolae Ceaușescu. S-a întâmplat în martie 1989, la Steaua – Dinamo 2-1, meci în care fostul fundaș central a marcat pentru „câini”. Atunci, stoperul a făcut semne obscene spre Valentin Ceaușescu și spre tribuna oficială plină de generali ai armatei.

La acea vreme s-a propus ca Andone să fie suspendat pe viață din fotbal, însă a intervenit Marius Lăcătuș, pe atunci la Steaua.

„Lăcătuș a fost unul dintre jucătorii care m-au ajutat! Și știu sigur că și Hagi. Ei i-au spus lui Valentin după meciul ăla să mă ierte… Altfel eram suspendat pe viață! Sunt ale tinereții prostii. Toată lumea zicea că mi-am dat chiloții jos. Am făcut doar niște gesturi obscene spre tribună și s-a exagerat mult.

Citește și Brandul românesc resuscitat de Matei Lucescu, nepotul lui Il Luce. Toată familia a contribuit la succesul tânărului antreprenor

A fost un meci cu scântei, dar m-am pus în genunchi și am aplaudat ironic. Meciul ăla a ținut până ne-a dat Steaua gol. Cum să te controlezi? În loc să fie egal, tu pierzi! Aveam și doi eliminați. Am fost obiectiv, am greșit. Dintr-o rivalitate s-a ajuns aici.

Toată lumea a intervenit atunci pentru că aveau și interesul că pierdeam echipa națională. Am ratat oricum două meciuri cu Grecia și cu Bulgaria. Mă băteam cu Bumbescu și cu Iovan. A fost nevoie de mine, dacă nu era, renunțau de tot! A înțeles și Valentin Ceaușescu că au fost nervi

M-au chemat la club. Petriceanu era președintele mare, Ianul de la fotbal. Mai erau nea Mircea și generalul Alexie. M-au invitat să le explic gesturile pe care le-am făcut către generalii armatei române. Le-am explicat că le-am făcut la nervi. A doua zi m-au suspendat pe viață!

A doua zi am fost la federație unde președinte era Mircea Pascu. Eu terminasem școala de antrenori, aveam institutul de subingineri. Aveam 29 de ani. Mă duceam acasă, în combinat și găseam eu o echipă… Am revenit abia după 3 luni pe teren”, a dezvăluit Andone.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Cu ele vor sărbători jucătorii lui Arsenal eventuala câștigare a Ligii Campionilor. Cum arată iubitele starurilor Havertz, Saka sau Odegaard
Capital.ro
Alertă pentru părinți! Peste 300 de jucării periculoase au fost semnalate în acest an. Cele mai multe prezintă risc de sufocare, potrivit InfoCons
Playtech.ro
Vacanțele exotice devin tot mai populare printre români. Cât sunt dispuși să plătească pentru experiențe premium și care sunt destinațiile preferate
Adevarul
Ce înseamnă pentru români facturile calculate în euro
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este băiețelul care și-a pierdut viața în timp ce se afla pe un tobogan gonflabil, în Satu Mare. Părinții sunt devastați
iamsport.ro
Bombă! Gigi Becali s-a enervat când a aflat pe cine vor să transfere Mihai Rotaru și Dan Șucu: 'Hop, și ei'
MediaFlux
Rusaliile sau Pogorârea Sfântului Duh. Sărbătoare deosebit de importantă la români
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți