Nu suntem singuri în Univers: Cercetătorii susţin că există civilizaţii extraterestre GALERIE FOTO

O întrebare pe care fiecare dintre noi, pământenii, și-a pus-o cel puțin o dată în viață este dacă suntem singuri în univers sau dacă extratereştrii există ori au existat vreodată. Până în prezent nu s-a dat un răspuns definitiv, fiecare putându-și imagina orice, relatează marți huffingtonpost.fr.
Filip Stan
03 mai 2016, 17:02
Nu suntem singuri în Univers: Cercetătorii susţin că există civilizaţii extraterestre GALERIE FOTO

Într-un articol apărut în revista Astrobiology, doi cercetători au vrut să aducă discuția în domeniul cifrelor. Potrivit calculelor lor, șansele ca omenirea să fie prima și singura specie inteligentă din univers sunt de una la 10 miliarde de bilioane, adică 1 urmat de 22 de zerouri. Cu alte cuvinte, incredibil de mici.

„Acest lucru înseamnă că alte specii inteligente și tehnologice au evoluat fără îndoială înaintea noastră„, arată Adam Frank, profesor de fizică și astronomie la Universitatea din Rochester, coautor al studiului. Împreună cu Woodroof Sullivan de la Universitatea Washington, el a reușit să stabilească cifra menționată cu ajutorul unui „simplu” calcul, potrivit Agerpres.

Numeroși oameni de știință au încercat să calculeze șansele ca alte specii inteligente să existe în prezent, însă cei doi cercetători au ales să trateze problema din punct de vedere „arheologic”, întrebându-se dacă, de la crearea universului, s-au putut dezvolta alte specii pe o planetă asemănătoare cu Pământul. Ecuația lor este următoarea: A=Nast*fbt, în care „A” este probabilitatea apariției unei specii inteligente, inclusiv omenirea. „Nast” este numărul planetelor aflate în „zona locuibilă” din spațiu, asemeni celor trei planete potențial locuibile descoperite recent. „fbt” corespunde probabilității ca o viață inteligentă și utilizând tehnologie să se dezvolte pe o planetă situată în zona locuibilă, nici prea aproape, nici prea departe de steaua ei.

Numărul planetelor pe care ar putea exista viață este cunoscut în prezent, îndeosebi datorită observării exoplanetelor din anii 1990 încoace. Prin urmare, cei doi cercetători s-au bazat pe studiile altor oameni de știință, stabilind că 20% dintre stele au planete în zona locuibilă, în condițiile în care numărul de stele din spațiu este și el o variabilă tot mai bine definită.

Specia pământenilor, şanşă de 10 miliarde de bilioane să fin singura specie inteligentă

Plecând de la principiul că o singură specie, a noastră, se manifestă, se poate calcula, cu regula de trei simplă, ultima variabilă a ecuației. Astfel, există o șansă la 10 miliarde de bilioane ca noi să fim singura specie inteligentă care dispune de o tehnologie avansată din întreg universul de la începutul acestuia.

La scara galaxiei noastre, „o specie inteligentă de extratereștri a apărut fără îndoială în istoria Căii Lactee dacă probabilitatea apariției unei alte specii pe o planetă locuibilă este mai mare de unu la 60 de miliarde”, precizează cercetătorii, informează Agerpres.

Lucrările celor doi oameni de știință nu sunt primele de acest tip. În urmă cu 55 de ani, profesorul Frank Drake a stabilit o ecuație care permitea aprecierea șanselor ca o civilizație extraterestră avansată să existe în prezent. Însă calculul cuprindea foarte multe necunoscute. De atunci cercetătorii au încercat să rezolve ecuația, definind diferitele variabile ale acesteia.

Noul studiu are ca scop simplificarea ecuației, mai întâi prin folosirea tuturor informațiilor descoperite în ultimii ani pentru a defini un număr de planete locuibile în universul mult mai bine cunoscut. Apoi, evitând să se întrebe dacă o civilizație ajunsă la nivelul nostru tehnologic putea supraviețui mii sau chiar milioane de ani.

Cu toate că lucrările celor doi cercetători par a arăta că viața ar fi putut apărea și în alte locuri din univers, ele nu explică de ce oamenii nu au reușit să intre în contact cu extratereștrii sau de ce cel puțin nu le-au identificat urmele. Și, dacă matematica pare a demonstra că există viață extraterestră și că aceasta ar fi putut apărea în urmă cu mii sau milioane de ani, unde este ea? Este o întrebare cunoscută drept paradoxul lui Fermi, care îi preocupă pe astrofizicieni.

Cei doi cercetători apreciază că, dacă statisticile arată că viața a apărut de multe ori, dar că nu îi vedem urmele, acest lucru se datorează poate naturii autodistructive a vieții inteligente. „Nu știm nici măcar dacă este posibil ca o civilizație care a ajuns la o tehnologie avansată să supraviețuiască mai mult de câteva secole”, afirmă Adam Frank.

El încheie totuși într-o notă optimistă: „Rezultatele noastre arată că evoluția noastră nu este unică — se pare — și că au existat numeroase altele în trecut. Aceste alte scenarii includ multe civilizații care utilizau multă energie și au fost nevoite să facă față impactului acestei creșteri asupra planetei lor. Acest lucru înseamnă că putem începe să explorăm problema recurgând la simulări, pentru a înțelege ce permite civilizațiilor să supraviețuiască și ce nu le permite”, încheie Frank, citat de huffingtonpost.fr.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Dezvăluiri tulburătoare: „Aveam contract semnat cu Lecce pe 3 milioane pentru Hîldan și a murit! Șoc! Eram în Italia”
Capital.ro
Obligație pentru șoferii din România. Când trebuie montate anvelopele de iarnă în 2026
Playtech.ro
Cât costă să pregătești mașina pentru iarnă în 2026. Anvelope, antigel, baterie și lichid de parbriz
Adevarul
„În mai puțin de 4 ani poți ajunge la 15.000 de euro pe lună”. Secretele muncii la 163 de metri înălțime, pe turbine eoliene
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă aeriană în această dimineață la granița cu România! Două aeronave F-18 au fost ridicate de la sol
iamsport.ro
”Balaci, Dobrin sau Hagi?” Legenda Stelei a surprins: ”Ați uitat de el. A fost un jucător enorm!”
MediaFlux
Zi de foc la Cotroceni. Nicușor Dan se pregătește să desemneze un nou premier. Programul consultărilor cu partidele și posibilelel propuneri
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte