Am simţit atunci, poate mai dureros decât altădată, cât de departe suntem de Europa. Căt de periferici suntem, nu atât în tentativele noastre de a reforma economia, cât în mentalitatea noastră, în inconştienţa cu care ne batem joc de adevăratele noastre valori, poate singurele care ne-ar ajuta să ne ţinem capul sus în aceste momente.

Sigur, există o Europă pe care o putem impresiona cu succesele Innei. Mai există o Europă care aşteaptă să ne laude pentru creşterea PIB-ului şi una mulţumită doar că nu îi mâncăm lebedele. Ce nu înţeleg mulţi este că există o Europă culturală, interesată de integrarea pe această dimensiune a României. O elită culturală, chiar dacă nu foarte numeroasă, care aşteaptă de la noi să ne respectăm statutul dat de munca şi talentul multor personalităţi care, în trecut, străbăteau continentul, îmbogăţindu-i patrimoniul spiritual cu creaţii impresionante. Există ţări în care o expoziţie cu operele lui Brâncuşi e mult mai mediatizată decât congresul partidului aflat la guvernare. La noi, un astfel de eveniment ar avea parte de publicitate numai pentru că s-ar înghesui la vernisaj toate feţele politicii româneşti dornice de puţină spoială culturală şi toate “vedetele” autohtone care ar găsi un bun prilej de a-şi parca în faţa muzeului ultimul tip de BMW seria 7. Nu mai şochează pe nimeni, de mult, faptul că în România, despre cultură se vorbeşte cu condescendenţă. E tratată ca un accesoriu banal şi puţin ruginit al unei vestimentaţii balcanice, plină de paiete colorate şi de pietricele care să ne ia ochii, atunci când, plini de mândrie, ne privim în oglindă.

De ani buni, filosofia de stat a fost preluată de individul stresat de ziua de mâine. Înainte de a ne ocupa de cultură, trebuie să strângem bani. Iar după ce i-am strâns, îi cheltuim pentru distracţie, pentru că, nu-i aşa, viaţa e scurtă şi cultura un hobby pentru învinşii economiei de piaţă. Noi (media) nu vorbim de cultură pentru că nu vrem să ne pierdem auditoriul. Pentru că nu se vinde. În România nu se vinde. Occidentul a reuşit să împace până şi cultura cu banii. În avantajul culturii, evident, care, spre deosebire de modelul românesc, nu mai are nevoie de mila publică.

Dar, oricât ar părea de ciudat, nu e deloc nouă ignorarea avantajelor unui popor civilizat, format din indivizi culţi, cu o viziune mai complexă asupra lumii şi, prin urmare, mai pregătiţi pentru a înfrunta schimbările societăţii şi pentru a răspunde adecvat provocărilor generate de noua realitate mondială. Aproape în toate perioadele istoriei noastre chinuite, oamenii de cultură au fost nevoiţi să stea cu mâna întinsă la mai-marii zilei pentru a primi dreptul de a crea. Şi, evident, sprijinul material pentru aceasta.

http://raduherjeu.blog.com