Nu vrei să faci VACCINUL ANTIGRIPAL? Iată REMEDII NATURISTE pentru răceală şi gripă

În sezonul rece eşti mult mai predispus la răceală şi gripă. Dacă nu eşti de acord cu vaccinul antigripal, atunci poţi încerca anumite remedii naturiste care să te ajute să te pui pe picioare.
Marilena Vili
16 oct. 2015, 07:55
Nu vrei să faci VACCINUL ANTIGRIPAL? Iată REMEDII NATURISTE pentru răceală şi gripă

Atunci când te confrunţi cu o răceala sau o gripă uşoară, tratamentele naturiste te pot ajuta să te vindeci mai repede. Deşi este recomandat să facem o vizită medicului pentru ca acesta să ne dea diagnosticul corect şi, implicit, să ne spună ce medicamente trebuie să luăm, aceste tratamente ne pot ajuta.

Usturoiul este bun pentru a preveni răceala şi gripa, dar şi pentru a ajuta la vindecare. Zdrobeşte 5 căţei de usturoi, amestecă cu 10 linguriţe de miere şi consumă câte o linguriţă din preparat o dată la jumătate de oră.

Lămâia este un fruct care ajută mult în cazul acestor afecţiuni. Stoarce o lămâie şi adaugă două linguriţe de miere, apoi adaugă apă. După ce ai lăsat-o la macerat o oră, o poţi consuma. Este recomandat să consumi cam 6-7 pahare pe zi. Poţi încerca şi comprese fierbinţi cu suc de lămâle, aplicate pe piept.

De asemenea, măceşele sunt o sursă importantă de vitamina C. Pentru prevenirea îmbolnăvirii, este de ajuns o porţie de o linguriţă pe zi, iar dacă deja eşti bolnavă, consumă două-trei linguriţe.

Hreanul ras se înveleşte într-o batistă (2-3 linguri) şi se ţine pe frunte şi la rădăcina nasului în jur de 15 minute. Dacă ai pielea sensibilă, este recomandat să îl ţii mai puţin.

Dacă tuşeşti, siropul de ceapă te poate ajuta, la fel şi ghimbirul. Toacă-le mărunt şi lasă-le la fiert în 300 ml de apă, apoi adaugă jumătate de linguriţă de zahăr. Bea decoctul cât este foarte cald.

Într-o cană cu apă fiartă, amestecă 2 linguriţe cu oţet de mere, 2 linguriţe cu miere (sau mai multe, după gust) şi zeama proaspăt stoarsă de la o jumătate de lămâie (zeama de lămâie ajută foarte mult compoziţia, dar nu este absolut necesară). Amestecă bine compoziţia şi bea câte 3 căni pe zi.

Consumă cât mai multe fructe (citrice, în special) şi legume.

Hidratare puternică. Riscul de deshidratare este mult mai mare la gripă, mai ales când vărsăturile și diareea se numără printre simptome. Apa este necesară, dar ceaiul de plante cald si sucurile de fructe proaspete te hidratează și mai bine. Evită cafeaua și băuturile alcoolice, deoarece acestea au efecte diuretice și grăbesc deshidratarea.

Citeşte şi Alexandru Rafila: În România este necesar un minim de trei milioane de doze de vaccin antigripal

Când durerile de cap se adaugă simptomelor gripei, compresele calde umede îți pot atenua starea neplăcută. Le poți folosi pe tâmple sau pe obraji și frunte, pentru calmarea sinusurilor.

O gargară cu soluție salină poate lupta cu mai multe simptome neplăcute ale gripei. Contribuie la dizlocarea mucozităților adunate în gât și poate elimina și disconfortul asociat urechilor înfundate.

Recomandat pentru orice tip de infecție, uleiul de oregano luptă cu inflamația și contribuie la decongestionarea căilor respiratorii. Îl găsești la plafar și îl poți lua potrivit instrucțiunilor de pe ambalaj după fiecare masă.

Odihna este un medicament excelent atunci când corpul tău luptă cu viruşii. Ai grijă să te odihneşti cât mai mult, să dormi cel puţin 8 ore pe zi şi chiar în timpul zilei.

Inhalarea aburilor stimulează deschiderea căilor aeriene blocate de mucozități. Poți fierbe apă într-un vas și poți inhala aburii deasupra lui, cu un prosop deasupra capului, sau poți chiar umple chiveta de apă fierbinte. Câteva picături de ulei de eucalipt sau puțină rădăcină tocată de ghimbir contribuie puternic la curățarea bronhiilor.

Lasă la fiert o oală plină cu apă, pentru a menţine la un nivel ridicat umezeala din locuinţă. În acest fel, vei putea respira mai uşor şi nu îţi vei mai simţi pielea şi tenul atât de uscate. Ai grijă ca apa să nu se evapore complet.

Umple o şosetă cu orez şi las-o la încălzit în cuptorul cu microunde. Aşază această „compresă” caldă pe frunte, ceafă, urechi, gât sau pe orice altă parte a corpului „traumatizată” de dureri musculare şi disconfort.

Dacă vei lua zilnic o linguriţă de miere cu puţin propolis, şansele să răceşti scad considerabil. Propolisul este recomandat de către specialişti deoarece ajută la funcţionarea corectă a organismului şi întăreşte sistemul imunitar.

Pentru tratarea durerilor de gât poate fi consumat ceai cu coniac. Se poate face şi gargară cu apă cu sare, gargară cu ceai de muşeţel sau gargară cu suc de lămâie stoarsă proaspăt. Totodată, se poate bea şi zeama de la o ceapă stoarsă. Pentru a trata durerile în gât se pot pune felii de cartof pe zona dureroasă. De asemenea, se poate consuma şi albastru de metil pe zahăr.

De asemenea, se poate bea şi supă de ceapă verde sau ceai de scorţişoară. Pentru a scădea temperatura este bine să se pună în picioare şosete îmbibate în spirt, ţuică sau oţet.

Un remediu naturist pentru tuse este ceaiul de ceapă sau siropul muguri de pin. Răceala poate fi tratată cu comprese cu muştar diluat puse pe piept.

Citeşte şi Importanţa VACCINĂRII ANTIGRIPALE. Care este PERIOADA OPTIMĂ şi ce persoane sunt mai predispuse la boală

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT