Numărul copiilor de până în 3 ani duşi pentru prima dată la dentist s-a triplat în ultimii doi ani

Numărul copiilor până în vârsta de 3 ani duşi pentru prima dată la medicul dentist pentru consult stomatologic s-a triplat în ultimii doi ani, însă 47 la sută dintre copiii care au nevoie de tratament pentru cariile dentare au mai puţin de 6 ani, arată un studiu.
Filip Stan
20 feb. 2018, 16:43
Numărul copiilor de până în 3 ani duşi pentru prima dată la dentist s-a triplat în ultimii doi ani

Părinţii au început să acorde mai mare atenţie problemelor dentare ale copiilor, astfel că numărul copiilor cu vârsta până în trei ani s-a triplat în ultimii doi ani, faţă de perioada 2014-2015, 22 la sută dintre copiii care merg la stomatolog având mai puţin de 3 ani, vârsta recomandată pentru prima vizită medicală.

De asemenea, de două ori mai mulţi copii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani au beneficiat de tratamentele de prevenţie a cariilor, precum sigiliile dentare. 47 la sută dintre copiii participanţi la studiu care au avut nevoie de tratamentul cariilor dentare au vârsta mai mică de 6 ani.

Realizatorii studiului afirmă că prima vizită la stomatolog este foarte importantă, în condiţiile în care de multe ori, după prea multe amânări ale vizitei stomatologice, copiii ajung în final la clinici cu urgenţe dentare şi dureri foarte mari.

„Motivând că dinţii de lapte vor fi oricum înlocuiţi, mulţi părinţi subestimează sau ignoră problemele care apar la acest tip de dentiţie. În realitate, însă, dinţii de lapte joacă un rol extrem de important în dezvoltarea normală a dinţilor definitivi. De exemplu, caria unui dinte de lapte poate afecta inclusiv rădăcina dintelui care se dezvoltă, iar extracţia dentară poate rezolva doar superficial problema, în multe cazuri fiind chiar contraindicată şi producând o serie de efecte negative pe termen lung. O altă problemă este reprezentată de pierderea timpurie a dintelui de lapte, lucru care influenţează dezvoltarea spaţiilor interdentare sau apropierea dinţilor, şi poate afecta inclusiv modul în care se dezvoltă structura osoasă a feţei”, explică specialiştii, potrivit news.ro.

Printre cele mai dese probleme care apar la copiii de până în 12 ani sunt cariile urgenţele detare, problemele ortodontive, dar şi afecţiuni care necesită tratamente complexe.

Studiul realizat de o clinică de stomatologie pentru copii mai arată că în ultimii doi ani a crescut cu 44 la sută numărul copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 8 ani care urmează tratamente ortodontoce care să ducă la o corecţie timpurie a poziţiei dinţilor sau obiceiurilor vicioase. Medicii recomandă consultul la ortodont încă de la vârsta de 6 ani.

Studiul a fost făcut pe 30.000 de pacienţi din România, în mare parte din mediul urban, de-a lungul a două perioade comparative de doi ani, respectiv 2014-2015 şi 2016-2017, cu scopul de a măsura impactul campaniilor de informare şi educare a populaţiei cu privire la importanţa prevenţiei şi tratării din timp a afecţiunilor dentare în rândul copiilor.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
“Gnahore și Boateng la Rapid!” Daniel Pancu, sfătuit să-i transfere pe fundașii lui Dinamo, liberi de contract
Capital.ro
Cartea electronică de identitate în România. Opțiunea care se elimină la buletinul cu cip din 1 iulie 2026
Playtech.ro
Harta sărăciei din România. Zonele în care oamenii trăiesc cel mai greu, potrivit datelor oficiale
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! Părinții, sfâșiați de durere, cer să li se facă dreptate
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Avertisment privind hantavirus! Nu este un nou COVID-19
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi