România are 9 pensionari la 10 angajaţi

Numărul pensionarilor din România a ajuns la 5,26 milioane în al doilea trimestru, în scădere cu 47.000 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În acelaşi interval de timp, pensia medie a crescut cu 5,7%, la 943 de lei, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), citate de News.ro.
Filip Stan
12 sept. 2016, 07:32
România are 9 pensionari la 10 angajaţi

Raportul dintre numărul de pensionari şi cel de salariaţi a fost de 9 la 10, ceea ce înseamnă că 10 angajaţi activi susţin nouă pensionari, dar acest raport variază de la un judeţ la altul.

În timp ce în Bucureşti sunt cinci pensionari la zece salariaţi, în judeţul Teleorman raportul este de 17 vârstnici la 10 salariaţi. În Giurgiu se înregistrează cea mai mică pensie, de 748 de lei, cu o diferenţă de peste 400 de lei faţă de pensia maximă, primită de persoanele din Bucureşti, care se ridică la 1.180 de lei. 

La nivel naţional, pensia medie lunară a fost de 943 lei, mai mare cu 0,3% faţă de trimestrul precedent, iar pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 931 de lei.

Raportul dintre pensia medie nominala netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare şi câştigul salarial mediu net a fost de 53,7%, comparativ cu 56,4% în trimestrul precedent.

Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari, din care 89% sunt cei cu pensie de asigurări sociale de stat.

Totodată, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (75%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale, în timp ce persoanele care s-au pensionat anticipat sau anticipat parţial au reprezentat 1,9%.

Există şi 565.100 de beneficiari de indemnizatie socială, care au pensia minimă de 400 de lei pe lună achitată tuturor celor înscrişi în sistemul public de pensii, indiferent cât de puţin au cotizat la acesta.

Creşterea puterii de cumpărare a pensionarilor în al doilea trimestru a fost de 0,2%, în condiţiile în care raportul dintre creşterea pensiilor şi indicele preţurilor de consum, care măsoară creşterea preţurilor, a fost de 100,2%. 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Gică Hagi a „tăiat” 53 de milioane de euro din naționala României. Cei 6 „exilați” de la meciul cu Bosnia, cu 17 milioane mai scumpi decât primul „11”
Capital.ro
Au nevoie urgentă de muncitori, dar nimeni nu se înghesuie. Plata poate ajunge la 400 de lei pe zi
Playtech.ro
Ajutor pentru încălzire 2026-2027. Ce venit trebuie să ai pentru a primi bani de la stat și când se depune cererea
Adevarul
Urmărire ca în filme pe DN6. Șofer fugar, imobilizat de polițiști cu focuri de armă și „spike”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
Fostul tricolor a numit ”cel mai bun” fotbalist al României: ”El merita să fie căpitan cu Suedia, nu Ianis Hagi!”
MediaFlux
Răsturnare de situație în România. Alegerile anticipate pot fi organizate
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte