Numeroşi români de etnie romă cer azil în SUA, argumentând că sunt persecutaţi în Europa

Numeroşi români de etnie romă solicită azil în statul american California, argumentând că sunt persecutaţi în România şi în alte ţări ale Uniunii Europene, anunţă oficiali SUA şi organizaţii pentru drepturile minorităţilor, conform site-ului agenţiei Bloomberg.
Filip Stan
19 sept. 2016, 13:35
Numeroşi români de etnie romă cer azil în SUA, argumentând că sunt persecutaţi în Europa

Viorel R., un român de etnie romă, şi-a vândut animalele pe care le avea în România, dar, în loc să plece în Europa Occidentală, a cumpărat un bilet de avion spre Mexic. De acolo a mers spre frontiera Statelor Unite şi s-a adresat poliţiei americane pentru a cere azil.

„Am decis să plec pentru că nu mai puteam să supravieţuiesc”, a declarat Viorel R., în vârstă de 52 de ani, în Riverside, California, arătând plăgi pe scalp şi la buze despre care susţine că i-au fost făcute de poliţie.„Nu mai puteam suporta să fim priviţi de sus”, a spus el.

În cursul anului 2016, aproape 1.800 de români au fost reţinuţi la frontiera sudică a Statelor Unite, comparativ cu 400 anul trecut şi cu câteva zeci în 2008, conform datelor oficiale furnizate de autorităţile americane.

„Romii aleg să traverseze Oceanul Atlantic în contextul tendinţelor antiimigraţie din Europa. Grupurile de romi, în general nomade, vizate de persecuţii de sute de ani, se confruntă acum cu diminuarea toleranţei autorităţilor europene, în contextul venirii a peste un milion de imigranţi şi refugiaţi din Siria şi din alte ţări. Amplificarea tendinţelor neonaziste din România până în Italia a condus la demolarea taberelor de romi, la atacarea afacerilor romilor, la segregarea comunităţilor şi agresarea copiilor”, notează agenţia Bloomberg.

„Oamenii devin suficient de disperaţi pentru a cere azil în Statele Unite”, afirmă Ethel Brooks, preşedintele Centrului European pentru Drepturile Romilor, cu sediul la Budapesta, şi profesor asociat la Universitatea Rutgers din New Jersey.

Romii consideră că au oportunităţi în Statele Unite, în pofida ascensiunii populismului şi a apelurilor de limitare a imigraţiei. Agenţii Poliţiei de frontieră din SUA au depistat grupuri de câte 20 de persoane, ghidate de călăuze.

„Toţi susţin că sunt romi. Susţin că sunt membri ai unui grup care este persecutat de autorităţile din România”, afirmă Daniel Parks, agent al Poliţiei Vamale şi de Frontieră a SUA din zona San Diego.

„Există numeroase prejudecăţi în privinţa romilor în apropape toate ţările europene. Stereotipurile conform cărora ar practica cerşetoria şi ar comite furturi alimentează prejudecăţile”, afirmă, pentru Bloomberg, Natalia Bănulescu-Bogdan, director adjunct al Programului internaţional al Institutului pentru Politicile Migraţiei, cu sediul în oraşul Washington.

DailyBusiness
ÎCCJ acuză Guvernul că pune presiune pe justiție după sesizarea CCR: „Procesele se soluționează în sala de judecată, nu în spațiul public”
Spynews
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Fanatik.ro
Golul anulat de VAR care a împărţit lumea în două după Portugalia – Croaţia! FIFA a explicat decizia
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 3 iulie. Benzina și motorina s-au scumpit în România. Unde se găsesc acum cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce ajutoare financiare poate primi o familie cu doi copii în 2026. Tot ce trebuie să ştii despre banii de la stat
Adevarul
Pariuri pe platforma Polymarket pentru prăbușirea lui Putin. Un utilizator misterios mizează pe înlăturarea liderului de la Kremlin până la sfârșitul anului
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Profesoară lovită de fulger în timpul unei excursii cu elevii în Munții Bucegi. Copiii au cerut ajutor unui cioban
iamsport.ro
Au distrus o națională din optimile CM 2026: ”Jalnică, o tristețe de fotbal, e de neprivit!” / ”El e efectiv ultimul om care să dea lecții”
MediaFlux
Anunțul care va șoca milioane de români! Se întâmplă cu taxele pe salarii
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?