CSM ar putea COMPRIMA termenul de avizare a candidaţilor pentru procurori-şefi, la cererea lui Ponta

Consiliul Superior al Magistraturii a primit de la premierul Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei, documentele celor şase candidaţi propuşi pentru funcţiile de conducere din parchete şi cererea de schimbare a calendarului privind avizarea acestora, care vor fi analizate miercuri.
Iulian Tudor
10 apr. 2013, 07:32
CSM ar putea COMPRIMA termenul de avizare a candidaţilor pentru procurori-şefi, la cererea lui Ponta

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Monica Prejmereanu, a declarat miercuri, pentru Mediafax, că instituţia a primit şi înregistrat documentele transmise de ministrul interimar al Justiţiei, Victor Ponta, pentru candidaţii propuşi în funcţiile de conducere de la DNA, DIICOT şi Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv CV-uri acestora, proiectele de management, declaraţiile pe proprie răspundere şi cele de interese.

De asemenea, CSM a primit de la ministrul interimar al Justiţiei o cerere de „comprimare” a calendarului de lucru în cazul avizării acestor propuneri, a mai spus Monica Prejmereanu.

În cursul zilei de astăzi (miercuri, n.r.), fără oră, se va întruni Secţia de procurori, care va trece în revistă aceste documente, iar dacă ele sunt complete şi nu există lipsuri procedurale, ar putea trece şi la o comprimare a termenului, ţinând cont că ministrul interimar al Justiţie a trimis documentele pe 8-9 aprilie, în vreme ce termenul procedural era pe 30 aprilie. Din start câştigă 20 de zile trimiţând aceste documente„, a adăugat Monica Prejmereanu.

Potrivit acesteia, preşedintele CSM va întruni Secţia pentru procurori şi va discuta aceste aspecte în măsura posibilităţilor.

Premierul Victor Ponta a declarat marţi că va participa la şedinţa de joi a Consiliului Superior al Magistraturii, unde va ridica subiectul programului de audiere a propunerilor pentru funcţiile de procurori şefi, iar până în acel moment vor fi depuse toate documentele candidaţilor pentru cele şase funcţiile de conducere din parchete.

Victor Ponta a spus că s-a întâlnit, luni seara, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, cu persoanele propuse pentru posturi de procurori, cu excepţia Laurei Kovesi, care se află în continuare la Bruxelles, dar care i-a transmis planul de management.

El preciza că va transmite marţi dosarele depuse de aceştia către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi că va participa, ca ministru interimar al Justiţiei, la audieri.

Ponta a mai spus că a avut o discuţie cu Laura Codruţa Kovesi, în care aceasta şi-a exprimat acordul pentru preluarea conducerii DNA.

Laura Codruţa Kovesi a fost propusă pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), iar Tiberiu Niţu a fost propus ca procuror general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe lista propunerilor mai sunt Bogdan Licu pentru postul de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Codruţ Olaru ca adjunct al procurorului general al Parchetului, Alina Bica pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi Elena Hosu ca adjunct al procurorului şef al DIICOT.

Propunerile au fost transmise în 3 aprilie de premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, către Consiliul Superior al Magistraturii. Premierul preciza atunci că, după ce va primi toate documentele de la cei şase candidaţi propuşi ca procurori şefi, va adresa Secţiei de procurori a CSM rugămintea de a gândi o optimizare a calendarului de verificare a acestora.

Potrivit calendarului pentru examinarea propunerilor pentru funcţiile de conducere din Ministerul Public, stabilit în 3 aprilie de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în perioada 3 – 30 aprilie vor fi solicitate documentele care trebuie să însoţească candidaturile şi vor fi procesate aceste documente. Din 30 aprilie până în 21 mai vor fi puse în dezbatere publică proiectele de management ale candidaţilor şi vor fi făcute verificări în cazul acestora, iar între 21 şi 28 mai vor fi analizate rezultatele acestui demers.

În 28, 29 şi 30 mai va avea loc intervievarea candidaţilor, iar avizele CSM vor fi transmise Ministerului Justiţiei la 3 iunie, conform calendarului decis de CSM şi comunicat premierului.

Consiliul Superior al Magistraturii i-a comunicat premierului şi documentele necesare pentru analizarea propunerilor de numire a procurorilor şefi, arătând că Secţia de procurori analizează lucrările pentru emiterea avizului în 30 de zile de la întocmirea acestora.

Propunerile pentru funcţiile de conducere din Ministerul Public sunt depuse la Consiliul Superior al Magistraturii împreună cu proiectele de management, curriculum vitae, 10 lucrări întocmite de fiecare candidat şi orice alte înscrisuri considerate relevante,

Direcţia resurse umane şi organizare întocmeşte, în termen de cel mult 30 de zile de la depunerea propunerii minstrului Justiţiei, un referat în care consemnează: evoluţia carierei profesionale a candidatului, cu evidenţierea calificativului la ultima evaluare şi a menţiunii privind sancţiunile disciplinare aplicate în ultimii trei ani; îndeplinirea condiţiilor de vechime stabilite de lege pentru funcţia în care urmează a se dispune numirea; depunerea declaraţiilor prevăzute de articolul 55 alineatul 3, raportat la articolul 48 alineatul 11 din Legea 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a rezultatului verificării făcute de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, dacă acesta s-ar primi în termenul prevăzut de lege.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Risc de pandemie de hantavirus? Medicii explică de ce nu trebuie să ne facem griji. „Astea sunt principiile în epidemiologie”
Capital.ro
România, în criză economică. Sorin Grindeanu critică politica financiară a Guvernului: Acesta este adevărul crud și dur despre Ilie Bolojan
Playtech.ro
Ce îi face pe clienți să cumpere mai mult din supermarketuri. Strategia retailerilor după ce un magazin a fost urmărit timp de trei luni
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Răsturnare de situație la Kremlin! Vladimir Putin, dispus să negocieze cu UE. Care este condiția Rusiei
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi