O ambulanţă care transporta pacienţi la dializă, implicată într-un accident VIDEO

Doi pacienţi care erau duşi la dializă au fost răniţi într-un accident rutier petrecut în Drobeta-Turnu Severin, informează România TV. Ambulanţa în care se aflau a fost lovită violent de o maşină care nu a oprit la stop într-o intersecţie.
Filip Stan
08 mai 2014, 15:08
O ambulanţă care transporta pacienţi la dializă, implicată într-un accident VIDEO

Cei doi bolnavi erau în drum spre o clinică din Drobeta-Turnu Severin pentru a face dializă. Într-o intersecţie, ambulanţa a fost lovită în plin de o maşină condusă de un şofer de 19 ani.

„Nu a respectat semnificația indicatorului „Oprire”, a pătruns în intersecţie şi a intrat în coliziune cu un autoturism Dacia Logan care transporta pacienţi la dializă”, a declarat Viorel Stăncioiu, Poliţia Rutieră Drobeta-Turnu Severin.

Citeşte şi O ambulanţă, implicată într-un ACCIDENT GRAV pe Dealul Negru din Vâlcea. Pacientul a murit

Cei doi pacienţi au fost loviţi în zona capului.

„În prima fază am fost anunţaţi că este o persoană încarcerată, iar la momentul intervenţiei noastre, deja era scoasă persoana”, a precizat Alexandru Preda, ISU Mehedinţi.

Tânărul şofer este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

Citeşte şi Accident teribil într-un oraş din California: Două maşini de pompieri s-au ciocnit în trafic FOTO

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Gică Hagi, trei decizii controversate în înfrângerea României cu Suedia: Băluță, Stanciu și Ianis Hagi
Capital.ro
Radu Georgescu trage un semnal de alarmă. România a fost lovită de scăderi puternice în mai multe sectoare: Este cea mai mare scădere de la pandemie
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să iei mușcatele de pe balcon. Cum le pregătești pentru iarnă
Adevarul
Secretele uimitoarei șosele înghițită de Dunăre. Cum a fost clădit și cum a dispărut sub ape legendarul drum Széchenyi
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Marius Șumudică, propunere pentru Gică Hagi înaintea meciului cu Bosnia
MediaFlux
Vaccinul antigripal a ajuns în farmacii. Interviu cu medicul Daniela Ștefănescu, vicepreședinte Asociația Medicilor de Familie București
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte