O bancă a despăgubit o familie cu 30.000 de euro pentru RATE ABUZIVE

O familie din Botoșani a încasat de la Banca Comercială Română o sumă importantă de bani după ce a dovedit în instanță că i s-a perceput rate prea mari.
Ionela Marcu
31 mai 2015, 06:04
O bancă a despăgubit o familie cu 30.000 de euro pentru RATE ABUZIVE

Soții Ovidiu Cătălin Ștefănică și Otilia Elena Ștefănică au contractat în 2007 un credit bancar cu ipotecă, de 45.000 de euro, pentru cumpărarea unui imobil în municipiul Botoșani. Un an mai târziu, tot de la Banca Comercială Română, au accesat un al doilea credit, de 43.150 de euro, de nevoi personale.

Într-un an ratele aproape li s-au dublat, ajungând cumulat de la circa 450 de euro la aproximativ 800 de euro, astfel că au deschis un proces împotriva BCR-ului.

Au demonstrat în instanță că mai multe clauzele din contractul de credit sunt abuzive, că prin intermediul acestora ratele le-au crescut considerabil, iar magistrații le-au acceptat toate capetele de cereri și au obligat banca să returneze exact 27.778,72 euro, bani calculați ca fiind încasați în baza unor clauze abuzive.

„Am fost contactată mai întâi de o persoană de la BCR care mi-a spus că problema se rezolvă, iar apoi banii au intrat în contul executorului judecătoresc”, a spus Otilia Ștefănică, pentru botosaneanul.ro.

Aceasta și pentru că soții Ștefănică au fost nevoiți să apeleze la un executor judecătoresc deoarece timp de mai bine de două luni de la pronunțarea instanței, BCR nu a pus-o în aplicare.

Mai mult, soții Ștefănică au primit și cheltuielile de judecată în valoare de peste 12.000 de lei, ceea ce înseamnă că, însumat, BCR le-a plătit circa 30.000 de euro.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
De ce îl ura tatăl lui Gigi Becali pe dictatorul Nicolae Ceaușescu: ”Mă face să fiu egal cu Costică, cu Mitică”
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit cea mai iubită actriță. Marea doamnă ne-a părăsit: A trăit cu pasiune
Playtech.ro
Pensionarii nu mai primesc ajutorul de la stat înainte de Paşte. Ar fi trebuit să li se ofere 200 de lei în plus
Adevarul
Putin clădește „Noua Rusie” în Ucraina ocupată: cum a integrat teritoriile anexate în economia rusă
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat a sfârșit tragic după ce a căzut de pe stadion înainte de meciul Portugaliei! Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Peste Hagi și Balaci. Colegul care l-a impresionat cel mai mult pe Bumbescu: ”Era extraordinar!”
MediaFlux
Investiția așteptată de 30 de ani la Uzina Dacia capătă contur! Cererea făcută direct de Renault devine realitate
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj