O bandă de români a spart un cazino din Germania şi a furat peste 10.000 de euro

Patru români au intrat prin efracție într-un cazinou din orașul Hamburg, de unde au sustras peste 10.000 de euro, ei fiind prinși de autoritățile germane în baza unor informații transmise de Poliția Capitalei.
Alina Costache
13 iul. 2016, 06:49
O bandă de români a spart un cazino din Germania şi a furat peste 10.000 de euro

Potrivit unui comunicat al DGPMB, polițiștii români aveau informații că, începând cu luna mai 2016, patru bărbați cu vârste cuprinse între 32 și 40 de ani se ocupă cu furturile din locuințe și societăți comerciale, existând date că aceștia au un comportament de tip voiajor, acționând atât în București, cât și în alte orașe din țară, vizând însă și ieșirea în afara granițelor țării.

Schimbul de informații și date operative a fost inițiat de către Poliția Capitalei, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, fiind utilizate instrumentele de cooperare polițienească și judiciară în materie penală, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Români arestaţi la Roma pentru furturi de la turişti

Astfel, în baza unor informații transmise de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, autoritățile germane au procedat la supravegherea bărbaților, care au fost prinși în cursul nopții de 10/11 iulie, prin blocarea în trafic a autoturismului cu care aceștia se deplasau, la scurt timp după ce au pătruns prin efracție într-un cazinou, de unde au sustras banii din aparatele electronice de jocuri de noroc și un seif metalic.

În urma controlului efectuat asupra vehiculului, au fost identificate mai multe instrumente folosite la comiterea infracțiunii, un seif metalic și o sumă de bani ce depășește 10.000 de euro.

Cei patru români au fost arestați, fiind cercetați și pentru alte infracțiuni cu mod de operare similar comise în Germania.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Drama neștiută a Anei Maria Barnoschi: „Am făcut undeva la 12-15 înțepături”
Fanatik.ro
Gigi Becali are pregătită varianta B dacă Kevin Ciubotaru nu va semna cu FCSB! Vine din SuperLiga. Exclusiv
Capital.ro
Se schimbă regulile la locul de muncă. Guvernul a aprobat legea. Se aplică amendă de până la 7.000 de lei angajatorilor
Playtech.ro
Vortexul polar loveşte România chiar înainte de Sărbători. Data de la care e posibil să ningă
Adevarul
Obiectul misterios descoperit în colonul unui pacient. Medic chirurg: „M-a înțepat în deget, m-a făcut să îngheț”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut de 17 ani și declarat legal fără viață a fost găsit viu, în munți. Motivul șocant pentru care a ales să trăiască singur, într-un cort improvizat
iamsport.ro
Unul dintre cei mai bogați afaceriști din Ungaria, investiție majoră în România! Proiectul gândit în apropiere de ansamblul rezidențial dezvoltat de Gigi Becali
MediaFlux
Anunț pentru toți românii care au acest tip de carte de identitate! Apar noi probleme
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Cum a murit, de fapt, fiul lui Florin Călinescu