Ajung la adresa… nu este nimeni afara, asa ca am apasat claxonul. Dupa o asteptare de cateva minute claxonez din nou. Aceasta este ultima calatorie din tura mea; ma gandesc sa o las balta si sa plec… insa pana la urma parchez masina si merg la usa casei. Sun la sonerie.

„Un minut!” – raspunde o voce fragila. Aud un zgomot ciudat, ca si cum ceva este tras pe podea.

Alte Articole

Monica Bîrlădeanu le-a transmis credincioșilor ce să facă ...

S-a încins atmosfera în bucătăria „Chefi la cuțite”. ...

Alina Eremia, dezvăluiri despre marele moment în care a fost ...

Dupa o pauza lunga, usa se deschide. O femeie mica de 90 de ani sta in fata mea. Poarta o rochie cu imprimeu. Alaturi de ea este o geanta destul de mare. In interior, casa arata ca si cum nimeni nu a trait in ea de ani de zile. Tot mobilierul este acoperit cu cearsafuri.

Nu vad niciun ceas pe pereti, nici bibelouri sau alte accesorii. Intr-un colt este o masa plina cu fotografii.

„Vrei sa cari geanta mea la masina?” – ma intreaba ea. Ii iau bagajul din mana si merg sa il pun in portbagaj, apoi ma intorc sa o ajut si pe ea.

Ma ia de brat si mergem incet. Imi multumeste pentru ca o ajut.

„Nicio problema. Incerc sa imi tratez pasagerii asa cum as vrea ca mama mea sa fie tratata.” – ii spun zambind.

„Oh, esti un baiat bun.” – adauga ea.

Citeşte mai mult pe kudika.ro