O biserică din lemn, monument istoric, a ars din temelii. Legenda bisericii cu „lemn sfânt” construită în secret

O biserică din lemn, clasificată drept monument istoric, din comuna Stoilești, județul Vâlcea, a fost mistuită de flăcări. Focul a fost lichidat după 3 ore de la izbucnirea incendiului.
Alina Costache
29 iul. 2023, 18:11
O biserică din lemn, monument istoric, a ars din temelii. Legenda bisericii cu „lemn sfânt” construită în secret

Un incendiu la o biserică de lemn din municipiul Vâlcea a transformat în scrum lăcașul de cult. Biserica ce poartă hramul Adormirii Maicii Domnului a fost construită în 1799.

Localnicii din Stoilești care au văzut turla bisericii cum arde au sunat la 112. Până la sosirea pompierilor, flăcările s-au extins rapid la întreaga construcție din lemn, acoperită cu șiță de ștejar.

Incendiu de proporții la o biserică din lemn din Vâlcea

Pompierii au intervenit cu trei autospeciale cu apă și spumă și au reușit abia după trei ore să stingă incendiul. Misiunea a fost una dificilă din cauza materialelor ușor inflamabile, dar și a vântului foarte puternic care ațâța focul și exista riscul să extindă la casele din vecinătate.

„Sosiți la fața locului, pompierii au găsit acoperișul bisericii, construit din lemn cu învelitoare din șiță, cuprins în totalitate de flăcări. Din informații furnizate de apelant, biserica este încadrată ca monument istoric. Pentru salvarea edificiului, s-au efectuat dispozitive de stingere în jurul clădirii și s-a acționat mai bine de 3 ore, de la sosirea echipajelor la locul intervenției. Din păcate, cantitatea foarte mare de lemn uscat din componența edificiului, precum și temperaturile ridicate, au favorizat extinderea la întreaga clădire”, transmite ISU Vâlcea.

Din primele informații, cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit la instalația electrică.

Legenda bisericii din Stoilești

Potrivit legendei, această biserică a fost construită în secret la inițiativa unui boier din partea locului, Duminică Pleșa. Acesta a tocmit în secret meșteri maramureșeni pentru a face o biserică cu „lemn sfânt” de dincolo de Baia Mare.

Numai că era aproape imposibil ca bisericuța să fie transportată până la Stoilești. Într-un imperiu în care, la mijlocul secolului al XVIII-lea, religia ortodoxă nu era bine văzută, era imposibil să păcălești autoritățile imperiale că transporți în caravană o biserică, potrivit presei locale.

„Și uite așa s-a găsit soluția. Lemnele deja croite pe dimensiuni pentru biserică au fost transportate pe ape. De sus de la Maramureș, biserica a venit pe Someș, pe Mureș și a ajuns la Sibiu, la vama de la Turnu, pe Olt. Aici lemnele au fost lăsate pe apă și au ajuns aici, după ce au trecut pe Valea Oltului la Topolog unde căruțașii tocmiți de Duminică au încărcat lemnele și le-au adus în inima comunei. Biserica se spune că a fost ridicată foarte repede, meșterii maramureșeni au tăiat cum trebuie lemnele”, povestește preotul Cristea care slujește aici jumătate din sărbătorile anului.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Codin Maticiuc, urare inedită pentru soția sa, de ziua ei de naștere! Ce mesaj i-a transmis actorul Anei Pandeli
Fanatik.ro
Cum au dispărut din lotul României Ianis Hagi, Man, Drăgușin, Rațiu și Răzvan Marin și care sunt lucrurile pe care Gică Hagi le gândește, dar nu le spune
Capital.ro
Ce poți face pentru bani cu tichetele casnice. Lista activităților și cum se face plata
Playtech.ro
Comuna din România care are mai mulți locuitori decât zeci de orașe. De ce nu este transformată în municipiu
Adevarul
Urmărire ca în filme pe DN6. Șofer fugar, imobilizat de polițiști cu focuri de armă și „spike”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
Bombă! 'Cel mai bun stadion din lume' ar putea fi inaugurat după aproape 20 de ani. Cum arată | GALERIE FOTO
MediaFlux
Siegfried Mureșan, anunț privind votul din Parlament pentru Guvern. Ce arată calculele
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte