O comună din Suceava devastată de 4 incendii într-o singură noapte. Printre victime se află și o tânără însărcinată. Făptașul a fost prins

O comună din Suceava a fost devastată de 4 incendii într-o singură noapte. Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, printre care și o tânără însărcinată.
Ruxandra Rădulescu
12 aug. 2021, 08:51
O comună din Suceava devastată de 4 incendii într-o singură noapte. Printre victime se află și o tânără însărcinată. Făptașul a fost prins

O comună din Suceava a fost devastată de 4 incendii, care au izbucnit în noapte de miercuri spre joi într-o comună din Suceava. Pompierii au intervenit de urgență și şase proprietari au fost afectați. Cinci persoane au avut nevoie de îngrijirile medicilor, în urma unui atac de panică. Printre victime s-a aflat și o tânără însărcitată care a fost transportată la spital.

”Şase proprietari, din satul Păiseni, comuna Cornu Luncii, au fost afectaţi de incendii, astă noapte, în urma unei acţiuni intenţionate. Au intervenit la faţa locului pompierii militari şi lucrătorii SVSU Cornu Luncii, Mălini şi Baia, cu 8 autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD”, a transmis, joi dimineaţă, ISU Suceava.

Primul incendiu a fost sesizat, în jurul 1:00, când au fost incendiate locuinţele a două persoane care erau vecini. Una dintre acestea a fost afectată aproape în întregime, iar la a doua au ars bunurile dintr-o încăpere.

O comună din Suceava, spulberată de incendii. Un adăpost de animale a ars în totalitate

Câteva zeci de minute mai târziu, un alt incendiu a fost semnalat la patru stoguri de fân (cca 10 tone), aflate la aproximativ 150 de metri distanţă de cele două case arse.

În timp ce pompierii se luptau cu flacările, un alt incendiu a izbucnit la aproximativ 3 km distanţă, la un adăpost de animale, care a ars în totalitate. Focul a afectat parţial şi o anexă a proprietarului învecinat.

Ultimul incendiu a fost anunţat spre ora 4 00. Un alt stog de fân a fost incendiat (la 1 km distanţă) şi au ars aproximativ 5 tone de furaje.

”Pe timpul intervenţiilor, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical pentru cinci femei, care au suferit atacuri de panică. Dintre acestea, o tânără însărcinată, în vârstă de 24 de ani, a fost transportată la spital, pentru investigaţii suplimentare”, au mai transmis pompierii.

„Poliţiştii au identificat autorul incendiilor din noaptea de miercuri spre joi din satul Păiseni din comuna Cornu Luncii, în persoana unui bărbat în vârstă de 27 de ani, localnic, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Ionuţ Epureanu.

În urma cercetării s-a stabilit că bărbatul şi-a incendiat propria locuinţă, a surorii sale şi anexe ale mai multor gospodării. Piromanul a fost preluat în custodie de poliţişti şi transferat apoi la o secţie de Psihiatrie, unde urmează să îi fie făcută şi expertiza privind discernământul.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru distrugere”, se arată în comunicatul Poliției din Suceava.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Gigi Becali, anunț crucial despre Florin Tănase: „Poate aduc unul de cinci ori mai bun!”
Capital.ro
BNR avertizează asupra riscurilor pentru economia României. Valentin Lazea: Dacă ar exista voință politică am avea venituri
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
Se schimbă banii în țara noastră. BNR anunță românii cum deosebesc bancnotele noi de cele vechi
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?