O dronă a căzut peste un bloc de locuințe din Galați și a explodat. Două persoane au ajuns la spital cu arsuri, zeci de oameni au fost evacuați în miezul nopții

O dronă s-a prăbuşit vineri noaptea pe un bloc din Galaţi, incidentul fiind urmat de o explozie şi incendiu la un apartament situat la etajul 10 al imobilului. Două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital. Alte două au făcut atacuri de panică. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru Brăila, Tulcea şi Galaţi. Două aeronave F-16 au fost ridicate de la Baza de la Feteşti, fiind sprijinite de un elicopter IAR 330 SOCAT al Forţelor Aeriene Române.
Alina Andrei
29 mai 2026, 06:29
O dronă a căzut peste un bloc de locuințe din Galați și a explodat. Două persoane au ajuns la spital cu arsuri, zeci de oameni au fost evacuați în miezul nopții

O dronă s-a prăbuşit pe un bloc de locuinţe dinminicipiul Galați, impactul fiind urmat de o explozie şi de izbucnirea unui incendiu la nivelul unui apartament situat la etajul 10.

În urma exploziei dronei, două persoane au fost rănite si transportate la spital cu arsuri, iar alţi doi locatari au suferit atac de panică.

„Locul de impact este la nivelul 10-11 al clădirii, plafonul clădirii, acoperişul acesteia şi apartamentul de sub acesta”, a anunțat un reprezentant al ISU Galați.

„Din blocul respectiv au fost evacuate un număr total de 70 de persoane. Nu sunt alte probleme şi, în urma efectuării cercetărilor de către specialiştii SRI, încărcătura explozivă a dronei a explodat la impact. În funcţie de evaluarea echipelor specializate, se va hotărî timpul când locatarii se vor întoarce în locuinţele lor”, a mai transmis oficialul ISU Galaţi.

Alimentarea cu energie şi gaz a scării de bloc afectate a fost oprită şi se va evalua dacă structura de rezistenţă a fost afectată.

„La faţa locului se intervine cu forţe şi mijloace ce aparţin ISU Galaţi, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative. Securizarea zonei se face cu efective ale MAI şi totodată şi echipe specializate ale SRI-ului intervin la faţa locului şi fac cercetarea”, a declarat la faţa locului reprezentantul ISU Galaţi, Sion Cătălin.

Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la necesitatea instituirii măsurilor de alertare a populaţiei. În acest context, au fost transmise mesaje RO-Alert pentru judeţele Tulcea, Galaţi şi Brăila, transmite MApN.

Două aeronave F-16 aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană au decolat, la ora 01.19, din Baza 86 Aeriană de la Feteşti, fiind sprijinite de un elicopter IAR 330 SOCAT al Forţelor Aeriene Române. Piloţii aeronavelor au avut autorizare de angajare a ţintelor pe toată durata alertei.

„În cursul nopţii de 28 spre 29 mai, Federaţia Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România. Una dintre aceste drone a intrat în spaţiul aerian al României, fiind urmărită de radare până în zona de sud a municipiului Galaţi şi s-a prăbuşit pe acoperişul unui bloc de locuinţe, impactul fiind urmat de un incendiu”, informează MApN.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imaginile care îți sfâșie inima! Tânărul de 19 ani care a murit în accidentul din Brăila, condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Ce schimbare a produs Marius Baciu în vestiarul FCSB după doar o săptămână: „Pleacă favoriți cu Dinamo”
Capital.ro
Amenințare directă din Rusia după atacul din Galați! Dmitri Medvedev: „Acest lucru se va întâmpla în continuare”
Playtech.ro
Câţi bani pierd asistenţii medicali după noua lege a salarizării. Exemplu concret de calcul pentru sporuri
Adevarul
Majoritatea ucrainenilor susțin trimiterea de trupe pentru a apăra Polonia, țările baltice și Republica Moldova în cazul unei agresiuni ruse
wowbiz.ro
Ședința CSAT, după ce o dronă s-a prăbușit pe un bloc din Galați, s-a încheiat! Primele concluzii, anunțate de Nicușor Dan. Cele două victime sunt o mamă și copilul ei
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie s-a stins din viață în Bacău, după ce a fost înjunghiată de mai multe ori de propriul partener! De la ce ar fi pornit totul
iamsport.ro
Mihai Stoica a pus mâna pe telefon și i-a chemat pe jucători să semneze cu FCSB: ”Gata, e rezolvat tot!”
MediaFlux
Mariana Bitang, de nerecunoscut! Doamna de Aur a gimnasticii românești, tunsă scurt, alături de Octavian Bellu prin Herăstrău FOTO și VIDEO PAPARAZZI
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți