O familie din Gorj a rămas sub cerul liber după ce unul dintre fii, BOLNAV PSIHIC, a incendiat casa VIDEO

O familie din Târgu-Jiu a rămas sub cerul liber după ce unul dintre fii, bolnav psihic, a incendiat locuința, potrivit România TV. Tatăl tânărului a încercat să îl oprească,  dar acesta l-a luat la bătaie.
Iulian Tudor
18 nov. 2013, 07:05
O familie din Gorj a rămas sub cerul liber după ce unul dintre fii, BOLNAV PSIHIC, a incendiat casa VIDEO

Incendiul a avut loc pe un bulevard intens circulat din Târgu-Jiu. Vecinii familiei au spus că au trăit tot timpul cu frică. Oricând se putea întâmpla ceva rău și asta pentru că cei doi copii ai familiei, un băiat şi o fată, suferă de afecțiuni psihice.

„Au o fată care este bolnavă psihic, dar am înţeles că ea nu este acasă când a izbucnit incendiul. Au şi un băiat bolnav. Se zice că el ar fi dat foc”, a declarat unul dintre vecini.

Pompierii s-au luptat aproape o oră să stingă focul, însă din locuință nu a mai rămas aproape nimic. „Am intevenit cu două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. S-a acţionat pentru lichidarea şi localizarea focului şi au fost evacuate două persoane surprinse de incendiu„, a declarat Robert Popescu de la ISU Gorj.

Tânărul care incendiat casa a fost preluat de un echipaj SMURD, iar după ce i-a fost acordat primul ajutor a fost internat în secţia de psihiatrie de la Spitalul din Târgu-Jiu.

Citeşte şi: INCENDIU PUTERNIC în Capitală. Cinci persoane, intoxicate cu fum

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT