O familie din Sibiu a dorit să-şi dezgroape ruda decedată de COVID-19, pentru a o putea îmbrăca, dar a fost refuzată

O familie din Sibiu a dorit să-şi dezgroape ruda decedată de COVID-19 în urmă cu un an, pentru a o putea îmbrăca şi a-i face o slujbă, însă cererea a fost respinsă.
Filip Stan
13 dec. 2021, 23:48
O familie din Sibiu a dorit să-şi dezgroape ruda decedată de COVID-19, pentru a o putea îmbrăca, dar a fost refuzată

Potrivit medicului legist Silviu Morar, cererea a fost respinsă pentru că înmormântarea s-a făcut în 2020, după legea de atunci, iar legislaţia din prezent nu se poate aplica retroactiv.

„Chiar am avut solicitări de genul exhumarea actuală ca să-l vadă încă o dată, deşi există o procedură clară reglementată de identificarea cadavrului, înainte de a fi sigilat în acel sac impermeabil, din considerente, zic eu, normale, de protecţia sănătăţii publice, totuşi au dorit din nou acum, cum s-a relaxat legislativ, să-i facă o slujbă, dar asta nu e posibil la momentul actual. L-au identificat, dar suferă că nu au putut la momentul respectiv, acum un an, să facă toate slujbele şi toate procedurile, inclusiv asta (îmbrăcarea celui decedat n.r.)”, a declarat pentru Agerpres Silviu Morar, medicul legist şef al Serviciului Judeţean de Medicină Legală al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.

Potrivit medicului sibian, a fost o singură solicitare pentru dezgroparea unui decedat de COVID-19, îngropat în 2020, când pacienţii infectaţi care mureau nu puteau fi îmbrăcaţi, ci puşi direct în saci sigilaţi.

Medicul legist şef de la Sibiu a înţeles suferinţa familiei, însă le-a explicat că nu le poate aproba solicitarea, pentru că nu există o procedură. „Nu se poate face, pentru că legea nu se aplică retroactiv”, a spus medicul.

La începutul pandemiei, decedaţii infectaţi cu SARS-CoV-2 nu mai erau îmbrăcaţi, ci le erau sigilate trupurile în saci de plastic şi ulterior puşi în sicrie. De asemenea, nu se putea face privegherea celui decedat de COVID-19, în anul 2020, după tradiţia ortodoxă.

Citeşte şi: Certificatul verde încaieră Coaliţia. Ultima variantă: nu se va aplica testelor antigen, dar ar putea fi valabil pentru cei care au făcut prima doză

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
De ce a jucat Craiova cu frică. Analiza lui Andrei Vochin: „Filipe ‘Coelhinho’ trebuia să facă ce a făcut Tromso cu CFR Cluj”
Capital.ro
Ai încă buletinul vechi? Data după care nu îl vei mai putea folosi, chiar dacă este valabil
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Următorul președinte al SUA. Secretul scos la iveală de Donald Trump
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România