O fată de 13 ani a murit după ce a ţinut un post religios. Timp de 68 de zile nu a mâncat absolut nimic

Aradhana Samdariya, o fetiţă în vârstă de 13 ani din oraşul Secunderabad, din sudul Indiei, a fost hrănită cu doar două pahare de apă fiartă pe zi, timp de 68 de zile.
Filip Stan
10 oct. 2016, 17:41
O fată de 13 ani a murit după ce a ţinut un post religios. Timp de 68 de zile nu a mâncat absolut nimic

Nu a fost prima oară când Aradhana a ţinut un astfel de post, în 2014 ţinându-l însă doar 8 zile, în timp ce anul trecut l-a ţinut timp de o lună.

Acum, ea a primit timp de 68 de zile numai două pahare de apă fiartă în cadrul acestui ritual de purificare. La două zile după ce a încheiat postul, fata de 13 ani a intrat în comă şi a murit în drum spre spital.

Familia fetei este practicantă a jainismului, una dintre cele mai vechi religii ale lumii, cu rădăcini în India Antică. Poliţia a deschis o anchetă, dar părinţii fetei, bijutieri de profesie, se apără spunând că în religia lor postul este voluntar şi a fost opţiunea fetei să recurgă la el. Cazul a redeschis dezbaterea privind libertatea religioasă în India și practica postului religios în această ţară. O organizaţie care protejează drepturile minorilor (Balala Hakkula Sangham) a depus o plângere împotriva familiei, acuzându-o de ucidere din culpă.

Experții sunt de părere că organismul uman poate supraviețui fără hrană, doar pe bază de apă, până la două luni, adică mai puțin timp decât a petrecut Aradhana Samdariya fără să mănânce.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT