O femeie din Iași a stat 36 de ani în penitenciare din România și din alte șase țări europene. Nu a muncit nicio zi din viața ei

O femeie din județul Iași, în vârstă de 67 de ani, a stat în închisoare timp de 36 de ani, fără să fi muncit nici măcar o zi din viață.
Filip Stan
27 mai 2024, 15:46
O femeie din Iași a stat 36 de ani în penitenciare din România și din alte șase țări europene. Nu a muncit nicio zi din viața ei

O femeie din județul Iași, în vârstă de 67 de ani, a stat timp de 36 de ani în închisoare. Aceasta a fost reținută în penitenciare din România, dar și din alte șase țări europene. Florentina Ursu a fost condamnată pentru nenumărate furturi. Ultimul furt care a adus-o în atenția publică pe femeie a fost comis pe data de 1 iunie 2020. Ea a mers cu trenul la Pașcani, a intrat într-un magazin de electrocasnice și a băgat în geantă două fiare de călcat, în valoare de 990 de lei. A reușit să plece din magazin fără să fie prinsă și, ulterior, le-a vândut pentru suma de 200 de lei. În următoarea zi, angajații magazinului au sesizat dispariția electrocasnicilor și au identificat-o după imaginile surprinse pe camerele de supraveghere. Directorul magazinului a distribuit imaginea femeii pe grupul intern de Whatsapp, iar un angajat a confirmat identitatea hoaței. În urma anchetei făcută de autorități, femeia a fost găsită chiar în închisoare, unde își ispășea pedeapsa pentru un act similar, iar ulterior, și-a recunoscut fapta.

Femeie de 67 de ani, reținută în penitenciare din șase țări europene

Deținuta are în fișa de cazier judiciar condamnări pentru furturi încă din anul 1988. Până la vârsta de 63 de ani, când comisese furtul de la magazinul din Pașcani, aceasta își petrecuse timpul mai mult în închisoare decât în libertate. Florentina Ursu a stat atât în penitenciare din România, cât și din afara țării.

„Instanța reține că nu este pensionară, nu are un loc de muncă (probabil nici nu a avut vreodată), obișnuind să trăiască din comiterea de infracțiuni contra patrimoniului persoanelor. Deși în esenţă fapta comisă de inculpată are un pericol social concret mediu, totuși raportându-ne la persoana inculpatei, apreciem că aceasta în sine prezintă un pericol social concret extrem de ridicat, fiind o persoană care a trăit până la vârsta de 67 de ani doar din săvârşirea de infracțiuni contra patrimoniului persoanelor și în mediul carceral”, au consemnat magistrații Judecătoriei Pașcani, care au analizat dosarul.

Citește și: Pedeapsă uriașă! Românca stabilită în Italia care l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă, condamnată la 23 de ani de închisoare

Pentru ultimul furt, Florentina Ursu a fost condamnată la 2 ani și 6 luni de închisoare. Prin contopirea ultimei pedepse cu cele anterioare, a rezultat o pedeapsă finală de 3 ani și 11 luni de detenție. În plus, aceasta a fost obligată și la plata unei amenzi penale în valoare de 4.000 de lei, echivalând cu 200 de zile-amendă, dar și a 2.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Pronunțată vineri, sentința poate fi contestată în apel, potrivit Ziarul de Iași.

Citește și: Au vrut să ofere fructe și în schimb au primit bătaie! Două femei, lovite și înjurate de un patron din Timiș

 

 

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Imagini rare cu casa în care a copilărit Ion Țiriac. Condițiile incredibile în care a crescut miliardarul român
Capital.ro
IGSU lansează un avertisment pentru părinți. Greșeala care poate deveni fatală în zilele caniculare
Playtech.ro
Mulți români fac această greșeală la ATM în Grecia. Pot pierde zeci de euro la o singură retragere
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?