O forţă de reacţie rapidă a NATO va fi operativă de la 1 ianuarie

Alianţa Nord-Atlantică a anunţat marţi, după reuniunea miniştrilor de externe din statele membre, că o nouă forţă de reacţie rapidă va fi operativă de la 1 ianuarie 2015, această forţă având un caracter provizoriu până la constituirea forţei convenite la ultimul summit al NATO, transmite agenţia EFE.
Alina Costache
02 dec. 2014, 19:57
O forţă de reacţie rapidă a NATO va fi operativă de la 1 ianuarie

NATO a anunţat marţi, după reuniunea miniştrilor de externe din statele membre, că o nouă forţă de reacţie rapidă va fi operativă de la 1 ianuarie 2015.

De asemenea, la reuniune s-a convenit ‘menţinerea unei prezenţe continue’ a NATO în flancul estic al Alianţei pe tot parcursul anului viitor. ‘Este cea mai substanţială sporire a apărării noastre de la sfârşitul Războiului Rece’, a afirmat într-o conferinţă de presă secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, adăugând că noua forţă de reacţie rapidă va avea misiunea să răspundă ‘oricărei ameninţări, indiferent de unde va proveni’.

La summitul Alianţei, desfăşurat în luna septembrie în Ţara Galilor, liderii celor 28 de state membre au aprobat un Plan de Reacţie Rapidă (Readiness Action Plan – RAP) ce cuprinde măsuri de sporire a capacităţii de mobilizare a resurselor militare în eventualitatea unei situaţii de criză, decizie luată în contextul implicaţiilor strategice ale acţiunilor Rusiei în Ucraina şi al ameninţărilor provenite din Orientul Mijlociu.

Elementul central al planului este crearea până în anul 2016 a unei forţe comune de reacţie rapidă ce va fi compusă din 4.000-5.000 de soldaţi şi care va avea la dispoziţie echipamente şi arme pre-poziţionate în statele din flancul estic al Alianţei. Ca măsură tranzitorie, şefii diplomaţiilor din statele NATO au convenit ca încă de la începutul anului viitor să fie operaţională o forţă interimară, denumită ‘Punte de Legătură’, aceasta urmând să fie formată pentru început din efective ale forţelor terestre şi navale puse la dispoziţie de Germania, Olanda şi Norvegia. Detaliile definitive privind forţa permanentă de reacţie rapidă urmează să fie stabilite de miniştrii apărării la reuniunea din luna februarie.

Stoltenberg a subliniat că aplicarea planului de acţiune convenit la summitul din septembrie a început deja prin ‘sporirea prezenţei aliate aeriene, terestre şi navale’ în flancul estic al NATO pentru a ‘răspunde acţiunilor agresive ale Rusiei, mai ales în Ucraina’, el amintind şi de incursiunile frecvente ale avioanelor militare ruseşti în spaţiul aerian european.

Secretarul general al NATO a ţinut să reafirme şi faptul că Articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord – ce prevede apărarea colectivă în cazul agresiunii împotriva unuia dintre membri – nu se aplică în cazul statelor ce nu sunt membre ale Alianţei, dar aceasta s-a angajat faţă de astfel de state pentru a le ajuta să-şi consolideze capacităţile defensive.

La rândul său, secretarul american de stat John Kerry a amintit cu această ocazie aliaţilor din NATO că trebuie să investească mai mult în sectorul militar, întrucât ‘apărarea în secolul XXI nu este ieftină’.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințul Harry și Meghan Markle se mută înapoi în Marea Britanie. Regele Charles a aflat că se vor întoarce acum câteva zile
Fanatik.ro
CFR Cluj, oficial în insolvență! Răzvan Zăvăleanu, ales administrator judiciar! Decizia completă a Tribunalului Comercial Cluj. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar joi, 20 august. Cât valorează euro, dolarul și francul elvețian. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
De la un sat uitat de lume din Botoșani la marile gale de K1. Povestea românului cu 61 de victorii și 34 de KO-uri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 29 de ani a fost sfâșiată de urs, la doar o zi după ce fusese cerută în căsătorie. Tragedia a avut loc sub privirile logodnicului
iamsport.ro
Englezii, despre reacția neașteptată a Simonei Halep: "Brutal!”
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică! Ilie Bolojan, anunț privind formare unui Guvern
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat