Anchetă penală după ce un copil de un an a murit înecat cu mâncare. Mama este suspectă de ucidere din culpă

19 04. 2019, 05:09

Tragedia s-a petrecut joi în Valenii de Munte. Mama micuţului a sunat la 112 şi a anunţat că bebeluşul de doar 1 an şi două luni s-a înecat cu un element de mici dimensiuni de la o jucărie. Inițial la fața locului s-a deplasat un echipaj cu asistent, apoi a intervenit și un echipaj cu medic. Din nefericire, echipajul l-a găsit pe băiețel în stop cardio respirator. S-au făcut manevre de resuscitare, dar din păcate acestea au fost fără rezultat. 

În căile respiratiorii ale copilului au fost găsite resturi alimentare de natură făinoasă, potrivit Observator.tv.

Trupul neînsufleţit a fost transportat la SML pentru autopsie. Medicii legişti vor stabili cu exactitate cauza decesului.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz. Mama bebeluşului este suspectă pentru infracţiunea de ucidere din culpă, anunţă Observator.tv

Citeşte şi Supermarket din Ploieşti, evacuat din cauza unui miros puternic. Mai multe persoane acuzau stare de rău UPDATE

Poliţia o anchetează pe mamă, ca suspect, pentru infracţiunea de ucidere din culpă.