O mamă din trei spune că a găsit echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală

31% dintre mămicile cu job spun că au reușit să aibă o carieră de succes și armonie în familie, echilibrând timpul dedicat familiei cu cel alocat jobului, arată un studiu realizat de eJobs. 
Ionela Marcu
08 mart. 2017, 10:24
O mamă din trei spune că a găsit echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală

Cele mai multe dintre mamele care lucrează (49%) se declară mulțumite de modul în care reușesc să-și împartă timpul între familie și serviciu, însă și-ar dori mai mult timp pentru viața personală. Restul de 20% dintre mămicile cu job consideră că nu reușesc să găsească un echilibru între cele două activități și ar dori să se poată dedica mai mult familiei, însă situația financiară nu le permite.

În căutarea echilibrului între job și familie

Pentru o treime dintre mamele cu job care au participat la sondajul eJobs, sarcinile de serviciu le ocupă peste 8 ore din zi, iar un procent similar (34%) este reprezentat de cele care lucrează 7-8 ore pe zi. De un program de până la 4 ore pe zi se bucură doar 16% dintre participantele la studiu care au continuat să lucreze după apariția copiilor, iar 17% dintre respondente au declarat că alocă între 4 și 6 ore în fiecare zi activităților de serviciu.

Indiferent câte ore lucrează, 68% dintre mamele participante la sondaj spun că alocă familiei și treburilor casnice minimum 3 ore în fiecare zi. Alte 27% spun că dedică între o oră și două ore pe zi activităților de familie și numai 5% au mai puțin de o oră în fiecare zi pentu viața personală.

67% dintre mamele cu job apreciază că fac față cu brio atât în construirea carierei, cât și în viața de familie, chiar dacă cele două nu sunt mereu în echilibru sau dacă timpul pentru familie nu este mereu suficient. Una din 4 femei participante la sondaj a recunoscut însă că este mai dedicată copiilor și că este mai mulțumită de calitatea ei de părinte, în detrimentul carierei, în timp ce doar 8% spun că sunt mai conectate la domeniul lor de activitate decât la viața de familie.

Fericirea la locul de muncă și impactul primului copil asupra carierei

Peste jumătate (57%) din mamele cu job sunt fericite și foarte fericite la locul de muncă, iar 47% dintre ele spun că apariția unui copil le-a ajutat să se organizeze mai bine și să-și stabilească mai ușor prioritățile. În același timp, pentru 38% dintre mamele care lucrează, primul copil le-a motivat să găsească și alte variante pentru suplimentarea veniturilor și le-a ajutat să se dezvolte pe plan profesional.

La polul opus, după apariția primului copil, majoritatea mamelor participante la studiul eJobs spun că s-au confruntat cu noi provocări în carieră. Astfel, 48% dintre mamele cu job spun că programul strict este principala provocare în demersurile lor de a echilibra viața profesională și cea de familie, urmat de lipsa de predictibilitate a programului, cu care se confruntă 38% dintre femeile care și-au păstrat locul de muncă și după ce au devenit mame. Totodată, 29% dintre mamele participante la sondaj spun că au dificultăți la acordarea concediului medical dedicat celor mici, iar 18% spun că orele peste program le dau cele mai mari bătăi de cap.

Astfel, peste jumătate dintre mamele cu carieră și-ar dori ca angajatorii să le permită un program flexibil și posibilitatea de a lucra de acasă pentru a le stimula să se întoarcă mai repede la birou după terminarea concediului de maternitate și de creștere a copilului. În același timp, 1 din 3 mame care lucrează spune că oferirea de către angajator a unor servicii de after-school pentru copii ar ajuta foarte mult la organizarea timpului, iar 24% dintre ele ar fi motivate de zile libere suplimentare.

Aproape o treime dintre mamele participante la sondaj spun că au stat acasa cu bebelușul mai puțin de un an, iar 58% spun că au rămas în concediul de creștere a copilului între un an și doi ani, în timp ce doar 11% au preferat să rămână acasă și după terminarea perioadei maxime a concediului de creștere a copilului.

Sondajul a fost realizat în perioada 19 februarie – 3 martie 2017, pe un eșantion de 1.130 de mame din toată țara, dintre care 58% au declarat că și-au păstrat serviciul după apariția copiilor, în timp ce restul de 42% au renunțat la serviciu pentru a se dedica familiei.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Alexandru Țiriac, fostul iubit al Soranei Cîrstea, a șocat cu mesajul său: ”Mi-e frică că nu am trăit suficient”
Capital.ro
Vești proaste pentru fermieri. Guvernul a stabilit că nu vor primi ajutorul de 800 de euro. Care este noua sumă aprobată
Playtech.ro
Pensiile şi salariile ar putea crește din 2027. Ce trebuie să se întâmple pentru ca indexarea să fie posibilă
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreia s-a stins din viață după o operație estetică de 10 ore. Suferise șase proceduri în aceeași intervenție
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Vor crește pensiile și salariile în 2027? Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru: „Statul iese cel mai câştigat din asta”
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor