O nouă cerere de liberare condiţionată formulată de Mircea Băsescu va fi judecată săptămâna viitoare

Magistraţii Judecătoriei Medgidia vor judeca săptămâna viitoare noua cerere de liberare condiţionată depusă de Mircea Băsescu, condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Termenul stabilit iniţial, 12 iulie, a fost preschimbat pe 19 iulie, informează News.ro.
Filip Stan
11 iul. 2017, 13:18
O nouă cerere de liberare condiţionată formulată de Mircea Băsescu va fi judecată săptămâna viitoare

Judecătoria Medgidia a stabilit data de 12 iulie pentru a judeca cererea lui Mircea Băsescu de liberare condiţionată. Ulterior, instanţa a modificat termenul, hotărând ca şedinţa să aibă loc miercuri, 19 iulie.

Decizia instanţei nu va fi definitivă, putând fi contestată la Tribunalul Constanţa. 

Aceasta este cea de a treia cerere de liberare condiţionată depusă de fratele fostului preşedinte Traian Băsescu.

La sfârşitul lunii mai, fostul şef al statului Traian Băsescu spunea că fratele său, transferat atunci de la Penitenciarul Poarta Albă la Penitenciarul Jilava, este foarte bolnav şi trebuia eliberat din septembrie anul trecut. ”Am fost la Jilava. Fratele meu e acolo pentru că i-au introdus 5 stenturi. Nu mai putea merge. Nu îi mai circula sângele. El trebuia eliberat din septembrie, anul trecut”, afirma Traian Băsescu.

Mircea Băsescu a mai formulat cereri de liberare condiţionată în toamna anului trecut, dar şi în luna martie a acestui an, arătând că a îndeplinit toate condiţiile, atât fracţia obiectivă, numărul obligatoriu de zile care trebuia efectuat, cât şi criteriul subiectiv, precizând că a avut o conduită bună în detenţie şi a participatla activităţile organizate în penitenciar. El invoca şi problemele de sănătate de care suferă, afirmând că are nevoie de o operaţie pe cord deschis pentru înlocuirea by-pass-urilor montate în urmă cu 15 ani. Mircea Băsescu a mai spus în faţa instanţei că a fost diagnosticat recent cu diabet şi că se confruntă cu o lipsă a medicamentelor necesare, făcând o cerere pentru a le achiziţiona, dar chiar şi aşa nu le primeşte întotdeauna.

Ultima decizie a instanţei privind liberarea condiţionată a lui Mircea Băsescu a fost dată în 29 martie de Tribunalul Constanţa, care i-a respins definitiv solicitarea.

Mircea Băsescu execută pedeapsa la Penitenciarul Poarta Albă, iar în luna februarie i-a fost schimbat regimul de detenţie de la semideschis la deschis, el fiind mutat la secţia exterioară a penitenciarului de la Valu lui Traian.

Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv, în iunie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel. Instanţa a păstrat astfel decizia dată iniţial de Tribunalul Constanţa, în ianuarie 2016. În acelaşi dosar, Marian Căpăţână a primit trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la trafic de influenţă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT