O nouă epidemie face ravagii în România. 140 de cazuri de Norovirus raportate în Râșnov

O nouă epidemie cauzează panică în rândul locuitorilor din Râșnov, Brașov, unde peste 140 de persoane s-au prezentat la medic și au fost diagnosticate cu Norovirus.
Ruxandra Rădulescu
26 iul. 2021, 16:48
O nouă epidemie face ravagii în România. 140 de cazuri de Norovirus raportate în Râșnov
O nouă epidemie

„În ancheta epidemiologică au fost raportate 140 de persoane care au fost înregistrate de către unităţile sanitare, evoluţia acestor pacienţi fiind favorabilă. (…) Din cei 140 pacienţi cu simptomatologie digestivă, 25 s-au prezentat la unităţi spitaliceşti, iar un caz – un copil de 5 ani, la care s-a identificat din materii fecale Norovirus G2 – a fost spitalizat, având o evoluţie clinică bună. De asemenea, în cazul unui alt copil s-au recoltat probe biologice (materii fecale), rezultând infectarea acestuia cu Norovirus, care este recunoscut ca fiind responsabil pentru epidemii de acest tip. Din acest moment, considerăm aceasta ca fiind cauza cea mai probabilă a focarului de boală transmisibilă apărut în oraşul Râşnov”, a precizat DSP Braşov într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

O nouă epidemie: Norovirus prezent în mâncarea nepreparată termic

Infecţia cu Norovirus sau cu virusul Norwalk poartă și demumirea populară de „gripa stomacului”. Transmiterea Norovirusului este posibilă prin:  contactul cu persoane bolnave, prin contactul cu suprafeţe contaminate, prin consumul de alimente şi/sau băuturi contaminate.

Virusul poate fi contractat și prin intermediul alimentelor, dacă au fost manipulate de către persoane bolnave, mai ales dacă nu se păstrează o igiena corespunzătoare a mâinilor, sau dacă au fost contaminate la sursă (în cazul peştelui, fructelor, legumelor).

Unul dintre cele mai ridicate riscuri de infecție cu Norovirus îl reprezintă mâncarea ce nu au fost preparată termic.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
De cât timp nu a mai avut România atacant din top 5 campionate. Ultimul a ajuns la 30 de ani și nu a mai jucat din mai
Capital.ro
Avertisment pentru românii care au repartitoare de căldură. Ce s-ar ascunde în calculul facturilor
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România