Primata este un tip de slow loris, un micuţ animal mai asemănător cu galago şi lemurii decât cu maimuţele. Unic printre primate, acest slow loris are o muşcătură toxică, în ciuda înfăţişării sale extrem de simpatice.

Alte două subspecii de slow loris au fost declarate specii. Detaliile studiului sunt publicate în American Journal of Primatology.

Alte Articole

Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei: ...

Ziua Planetei Pământ 2024. Paşi mici în progresul privind ...

iRENE, primul „administrator de bloc” creat cu AI, îţi ...

Noua specie de slow loris, denumită Nycticebus kayan, nu a fost descoperită până acum, mai ales din cauza faptului că are o viaţă nocturnă. Animalele care sunt active noaptea se bazează mai puţin pe indicii vizuale, aşa că sunt mai asemănătoare unele cu altele. Prin urmare, cercetătorilor le-a fost greu să găsească diferenţele între noile specii.

O echipă internaţională condusă de prof. Anna Nekaris de la Oxford Brookes University din Marea Britanie şi Rachel Munds de la University of Missouri din Columbia, SUA, au studiat slow lorisul din pădurile din Borneo şi Filipine. Cercetarea lor a aflat că există patru specii de slow loris în Filipine şi Borneo, fiecare având semne unice pe cap. Iniţial se credea că există o singură specie, N. menagensis.

Două dintre aceste specii, N. bancanus şi N. borneanus, erau considerate subspecii ale N. menagensis, iar N. Kayan este nouă ştiinţei.

Mai există încă patru specii de slow loris în afara Borneo şi Filipinelor, care trăiesc în sudul şi sud-estul Asiei şi toate au o relaţie dificilă cu oamenii.

Acestea sunt singurele primate cu muşcătură toxică, secretând toxina din glande aflate în umerii lor. Slow lorisul linge această toxină şi o amestecă cu saliva, apoi o folosesc când muşcă sau acoperă blana puilor, pentru a-i feri de prădători. Toxina este suficient de puternică pentru a provoca moartea oamenilor.

Din păcate, înfăţişarea „dulce” a acestor animale le fac ţintele comerţului ilegal. Animalele capturate au caninii şi incisivii scoşi, pentru protecţia viitorilor stăpâni. Pentru ele, însă, lipsa acestor dinţi este fatală, întrucât nu se pot hrăni corespunzător fără ei.