O nouă tragedie, incendiu violent într-un bloc-turn cu 10 etaje din Lyon, patru morţi şi numeroşi răniţi

Incendiu devastator în Franța: cel puțin patru persoane au murit după ce blocul în care locuiau a fost cuprins de flăcări.
Alina Costache
20 oct. 2025, 11:51
O nouă tragedie, incendiu violent într-un bloc-turn cu 10 etaje din Lyon, patru morţi şi numeroşi răniţi

Un incendiu care a izbucnit luni dimineaţa într-un bloc de zece etaje din din Lyon, al treilea cel mai mare oraş din Franţa, a provocat moartea a patru persoane, a anunţat prefectura Rhône într-un comunicat citat de presa franceză. 

Cele patru persoane au murit în ciuda intervenţiei echipelor de salvare, iar zece persoane sunt în prezent examinate medical, se precizează în comunicat.

Război în Ucraina. Dronele lui Zelneski au lovit din nou pe teritoriul Rusiei

Victimele sunt două femei şi doi bărbaţi, ale căror vârste nu au fost precizate.  Incendiul a izbucnit la ora locală 5:30 şi a fost stins în jurul orei 7:00.

Potrivit prefecturii, au fost mobilizaţi 78 de pompieri şi 34 de autospeciale, precum şi patru echipaje ale serviciului de urgenţă (SAMU) din Rhône. Primarul din Lyon, Grégory Doucet, a salutat „mobilizarea rapidă şi exemplară” a pompierilor, a SAMU, a poliţiei şi a agenţilor oraşului.

VIDEO Un avion cargo a derapat la aterizare şi a căzut în mare. Doi angajaţi ai aeroportului din Hong Kong au fost ucişi

O anchetă este în curs pentru „a determina cauzele acestei tragedii”, a adăugat primarul Lyonului. A fost instituit un perimetru de securitate în jurul zonei, iar municipalitatea a deschis o sală de sport pentru a găzdui persoanele afectate de incendiu.

Prefectul şi procurorul din Lyon s-au deplasat la faţa locului.

DailyBusiness
Democrații cer demiterea lui Trump invocând pentru prima dată Secțiunea 4 a celui de-al 25-lea amendament
Spynews
Cosmin Zuleam, criminalul lui Adrian Kreiner, este adus azi în România din Inonezia. A fost condamnat la 30 de ani de închisoare
Fanatik.ro
Ce probleme defensive are Dinamo Zagreb, de care FCSB poate profita în Europa League. Cum arată raportul Wyscout al croaților
Capital.ro
Reguli la bloc în România. Proprietarii pot face contestație la întreținere. Președintele asociației are termen 10 zile
Playtech.ro
Declaraţie acord părinte plecare minor în străinătate 2026. De ce acte ai nevoie pentru procură
Adevarul
O brutărie din Moscova este în pragul falimentului după ce Putin i-a făcut reclamă. Ce il nemulțumește pe patronul afacerii
wowbiz.ro
Primele declarații ale mamei lui Alin, băiatul de 15 ani ucis în Timiș! Femeia îi anunțase dispariția cu doar două zile înainte de a fi găsit mort
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat cine sunt cei doi minori care i-au luat viața lui Alin. Ce au surprins camerele de supraveghere din ultimele clipe de viață ale băiatului
iamsport.ro
După 28 de ani, membrul Generației de Aur a spus de ce ar fi fost eliminată, de fapt, România de la Mondial: ”Se întâmpla același lucru și dacă nu ne vopseam!”
MediaFlux
Reducere drastică. Guvernul vrea să taie 85% din pensiile celor care rămân să lucreze la stat
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day