O nouă tragedie. România a pierdut un mare duhovinc. Preotul a murit fulgerător în urma unui infarct

A murit preotul Alexandru Vasile Zofotă, de la Biserica "Sfânta Înviere" din municipiul Suceava, în vârstă de 54 de ani. Vestea fulgerătoare cum că preotul Alexandru Zofotă nu mai este printre noi, că a murit, joi seară, în urma unui infarct, a şocat pe toată lumea.
Filip Stan
16 nov. 2018, 14:29
O nouă tragedie. România a pierdut un mare duhovinc. Preotul a murit fulgerător în urma unui infarct

S-a născut pe 3 ianuarie 1964, în municipiul Suceava. A absolvit Şcoala Generală Nr. 3, apoi a urmat primele două clase liceale la „Petru Rareş” (1978-1980) şi Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ (1980-1985). După satisfacerea stagiului militar, a frecventat cursurile Institutului Teologic de grad universitar din Bucureşti (1986-1990), devenind licenţiat în teologie. S-a căsătorit, în aprilie 1990, cu Maria Daniela Ciubotar şi are o fiică, Lisandra (căsătorită). În mai 1990 a fost hirotonit diacon şi numit la Biserica „Sf. Înviere”, iar în anul 1993 a fost hirotonit preot de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, pe seama filiei, Biserica „Domniţelor”, devenită ulterior parohie, unde a continuat lucrările de consolidare-restaurare începute la această biserică monument. Între anii 1990-1991 a fost profesor de religie la o şcoală suceveană, iar în perioada 1991-1998, profesor de muzică psaltică la seminarul Teologic „Mitropolit Dosoftei” din Suceava. În anul 2002 a fost hirotesit iconom-stavrofor. Începând cu toamna anului 1998 a fost preot slujitor la Biserica „Sfânta Înviere” („Trei Clopote”) din municipiul Suceava.

Mama preotul Alexandru Vasile Zofotă îşi plânge acum fiul, pe care îl va conduce curând pe ultimul drum, drum presărat de lacrimi şi flori, alături de Maria Daniela, soţia preotului, Lisandra, fiica preotului, care peste câteva luni va aduce pe lume un copil (şi ce fericit ar fi fost bunicul să-şi strângă la piept nepotul!), preoţii slujitori de la Biserica „Învierea Domnului”, dar şi toţi oamenii care l-au cunoscut şi preţuit, enoriaşi, preoţi, prieteni, vecini etc. Drum lin spre Calea Luminii şi Mântuirii!

Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 18 noiembrie, la ora 13:00, la Biserica „Sfânta Înviere” („Trei Clopote”) din municipiul Suceava.

 

 

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imaginile care îți sfâșie inima! Tânărul de 19 ani care a murit în accidentul din Brăila, condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
S-a confruntat cu o boală gravă, dar a revenit pe micile ecrane. Prezentatoarea are un look nou și fresh
Capital.ro
Lege la bloc. Drepturile pe care toți proprietarii le au. Asociația de proprietari trebuie să răspundă obligatoriu în 10 zile
Playtech.ro
Când scad preţurile la curent. Planul anunțat Ilie Bolojan pentru ieftinirea energiei în România
Adevarul
Imagini șocante într-un autobuz din Piteşti. Bătaie în toată regula între şofer şi o femeie. Mai mulţi pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale
wowbiz.ro
Noi detalii șocante în cazul crimei din Târgu Jiu. Bătrâna ucisă de nepot obținuse ordin de protecție împotriva fiicei sale. Astăzi femeia a făcut scandal cu vecinii: „Voi i-ați dat nas nenorocitei”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„Nu am mai văzut așa ceva” Semnele ignorate înaintea măcelului din Târgu Jiu. Vecinii au avertizat-o pe bătrână că nepotul plănuiește să o omoare
iamsport.ro
Alexandru Tudor, împușcat la Revoluție: ”Am leșinat și m-au dus la spital. Era vorba să-mi taie picioarele”
MediaFlux
Tentativă de asasinat împotriva lui Emil Constantinescu. Un fost președinte a oprit totul
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți