O româncă ar putea fi unul dintre primii oameni de pe Marte FOTO

O româncă vrea să locuiască pe Marte! Tânăra de 32 de ani, care stă deocamdată în Canada, s-a înscris în proiectul companiei Mars One, care doreşte să trimită primii oameni pe Planeta Roşie în 2023.
Filip Stan
23 apr. 2013, 20:01
O româncă ar putea fi unul dintre primii oameni de pe Marte FOTO

O companie olandeză plănuieşte să trimită un satelit de comunicaţii pe Marte până în 2016, iar apoi să trimită şi un om. Totul pentru ca în 2023 să existe deja 4-5 astronauţi pe planeta roşie. Printre cei interesaţi se află şi o româncă.

Proiectul este gândit ca un mare reality show. Astfel, toată misiunea va fi monitorizată – de la selecţia celor care vor pleca pe Marte şi până la primii paşi pe planeta Roşie.

Biletul către Marte va fi doar dus. Mai exact, astronauţii nu vor mai reveni pe Pământ. Asta pentru că în timpul călătoriei de şapte până la opt luni, ei îşi vor pierde masa musculară şi osoasă. În plus, după ce vor petrece timp în câmpul gravitaţional mult mai slab de pe Marte, le va fi imposibil să se readapteze la gravitaţia de pe pământ. Acest lucru nu a speriat-o însă pe românca Andreea şi nici pe ceilalţi mii de oameni care s-au înscris.

„Mi-ar face plăcere să merg pe Marte, deoarece aş vrea să iau parte la istoria şi viitorul umanităţii. Mi-ar plăcea să fac parte dintr-o echipă care va construi fundaţia unei civilizaţii pe o nouă planetă„, spune românca.

Oamenii de ştiinţă cred că Pământul şi Marte au avut cândva atmosfere similare, însă s-au dezvoltat diferit. Cu toate acestea, mulţi experţi cred că proiectul este irealizabil.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Dezvăluiri despre Ricardo Pădurariu, noul star al FCSB care ”i-a distrus pe Alex Dobre și Macalou în 9 zile!” 
Capital.ro
Primăria Capitalei introduce reguli stricte pentru trotinetele electrice! În ce zone va fi interzisă utilizarea lor? Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Playtech.ro
Impozitul pentru balcoanele închise, explicat pe înțelesul tuturor. Ce trebuie să știe proprietarii și ce pregătesc primăriile
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT