O româncă de 19 ani a fost arestată în Olanda, în dosarul tablourilor furate

O româncă de 19 ani a fost arestată luni dimineaţa, la Rotterdam, în cadrul anchetei asupra furtului de tablouri din 2012, a anunţat poliţia din oraş, care o suspectează că a ajutat la ascunderea tablouri înainte de presupusul lor transfer spre România.
Iulian Tudor
04 mart. 2013, 13:16
O româncă de 19 ani a fost arestată în Olanda, în dosarul tablourilor furate

„Echipa de poliţie care anchetează asupra furtului de tablouri de la Kunsthal a arestat luni la prânz o româncă, în vârstă de 19 ani”, a anunţat Poliţia din Rotterdam într-un comunicat.

Românca de 19 ani arestată este originară din acelaşi oraş cu doi dintre suspecţii din acest caz, respectiv din Măcin, judeţul Tulcea, au declarat surse din Poliţie pentru Mediafax.

Potrivit surselor citate, tânăra se numeşte Nataşa Timofei şi este din oraşul tulcean Măcin. În acelaşi oraş au domiciliul Alexandru Bitu şi Eugen Darie, în timp ce al treilea suspect din dosarul furtului, Radu Dogaru, este originar dintr-o localitate de lângă Măcin.

Românca a fost audiată de trei anchetatori români în legătură cu furtul tablourilor de la muzeul din Rotterdam, în condiţiile în care aceasta era prietenă cu unul dintre suspecţi, susţin oficiali ai Poliţiei Române.

Potrivit surselor citate, tânăra a fost audiată de doi ofiţeri ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate (DCCO) din Poliţia Română şi un procuror de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Aceleaşi surse au precizat că românca în vârstă de 19 ani a fost arestată pentru o serie de infracţiuni comise pe teritoriul olandez care nu au nicio legătură cu spargerea de la muzeu.

Cu toate acestea, cei trei anchetatori români au plecat imediat în Olanda să o audieze, în condiţiile în care tânăra ar fi avut o legătură strânsă de prietenie cu unul dintre cei trei suspecţi de furtul tablourilor şi se presupune că ar putea deţine atât informaţii referitoare la furtul în sine, cât şi date care să conducă la locul în care au fost ascunse operele de artă.

Potrivit poliţiştilor olandezi, românca este suspectată că a ajutat la ascunderea tablourilor înainte de presupusul lor transfer spre România, a relatat AFP.

Poliţia olandeză a lansat un apel către eventuali martori şi a difuzat la televiziune imagini din timpul furtului surprinse de camere de supraveghere, în care apar doi hoţi intrând în muzeu la ora locală 3.22 şi 25 de secunde (4.22 şi 25 de secunde, ora României) şi plecând de la faţa locului 96 de secunde mai târziu.

„S-ar părea, potrivit anchetei, că picturile au fost duse într-o locuinţă din Rotterdam imediat după furt”, a anunţat poliţia. „Este probabil ca pânzele să fi scoase din rame acolo, după care, mai târziu, să fi fost transferate către România”, potrivit aceleiaşi surse.

„Femeia în vârstă de 19 ani arestată este una dintre persoanele care locuiau în acea locuinţă”, a subliniat poliţia olandeză.

Citeşte şi Autorii marelui jaf din Olanda voiau să dea foc tablourilor furate

Şapte tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin şi Lucian Freud au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012. Operele sustrase sunt „Tête d’Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” şi „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait de Meyer de Haan” şi „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud.

Trei dintre suspecţi – Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru – au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, iar în 21 ianuarie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au dispus arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.

Patru arme de vânătoare, care ar aparţine suspecţilor din cazul furtului de tablouri de la Muzeul Kunsthal din Olanda, au fost găsite de procurorii DIICOT în urma unor percheziţii făcute în judeţul Tulcea, potrivit Mediafax.

În prezent, specialiştii în balistică verifică starea armelor, precum şi permisele de deţinere a acestora. Aceleaşi surse au spus că armele erau folosite de cei trei suspecţi arestaţi în cazul furtului de tablouri din Olanda.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Gică Hagi pleacă în Qatar imediat după meciul cu Bosnia! Decizie surprinzătoare a selecționerului. Exclusiv
Capital.ro
Piața de curierat din România a ajuns la aproape 6 miliarde de lei. Sameday și FAN Courier își dispută primele poziții
Playtech.ro
Prognoza meteo pentru minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie. Ce temperaturi anunță meteorologii
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
Horoscop 9 noiembrie 2026. Ziua în care destinul schimbă regulile jocului! Trei zodii primesc vești uriașe, iar pentru altele se anunță răsturnări spectaculoase de situație
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT