O româncă este noul director general de la Avon

Angela Crețu a fost numită de la 1 ianuarie în funcția de director general al brandului internațional de cosmetice Avon, aceasta fiind responsabilă cu afacerile din afara Americii Latine și cu supravegherea mărcii Avon la nivel internațional, informează Associated Press.
Alina Costache
04 ian. 2020, 12:15
O româncă este noul director general de la Avon

„Originară din România, doamna Crețu are o experiență de peste 20 de ani la Avon în diverse funcții de conducere, cel mai recent în postul de vicepreședinte al grupului și director general pentru regiunea Europa Centrală, responsabil pe 18 țări. Înainte de asta, ea a condus cu succes clusterele din Europa de Est și Africa/Orientul Mijlociu. Ea are o pasiune pentru Avon, pentru angajații, reprezentanții și clienții săi. Pe lângă abilitățile sale de management recunoscute, perspectiva internațională și experiența din industrie, ea a fost profund implicată în demersul Avon pentru emanciparea economică a femeilor. Toate acestea vor fi active importante pentru a duce înainte Avon și Natura”, spune grupul brazilian Natura, care a achiziționat recent brandul Avon, citat de AP.

Angela Crețu îl înlocuiește la conducerea Avon pe Jan Zijderveld, care a ocupat funcția de director general al brandului cu sediul în Londra în ultimii doi ani. Crețu îl are ca șef ierarhic pe Roberto Marques, care a fost numit vineri șef al consiliului de administrație al grupului brazilian.

Angela Crețu a studiat la Facultatea de Cibernetică din cadrul Academiei de Studii Economice din București (ASE) în perioada 1992-1997. Ea mai are un master la London Business School efectuat în perioada 2006-2007 pe teme de programe de dezvoltare accelerată.

Preluarea Avon de către Natura, finalizată la începutul lunii ianuarie, creează al patrulea cel mai mare grup de cosmetice și produse de înfrumusețare din lume. Din grupul cu venituri de peste 13 miliarde de dolari fac parte acum brandurile Avon, The Body Shop, Natura și Aesop.

Grupul Natura a anunțat în luna mai 2019 că a ajuns la un acord pentru preluarea a 76% din Avon printr-un transfer de acțiuni ce a evaluat compania la 2 miliarde de dolari. Achiziția a venit în contextul în care Avon se chinuie să-și modernizeze modelul de business door-to-door în era internetului.

Avon și Natura au 3.000 de magazine și peste 40.000 de angajați la nivel mondial.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Cât costă mașina cu care Mihai Stoica a făcut accident. Oficialul lui FCSB nu vrea să audă de altă firmă!
Capital.ro
Ce se schimbă pentru pensionari în 2027. Planurile privind pensiile, salariile și ajutoarele sociale
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT