Oamenii de ştiinţă au descoperit cel mai vechi strămoş al omului. Avea o gură mare şi trăia pe fundul mării

Autorii descoperirii au anunţat că fosilele acelei vieţuitoare marine, care a trăit în urmă cu 540 de milioane de ani, sunt „deosebit de bine conservate”. Acel animal marin microscopic reprezintă cea mai veche verigă cunoscută din lanţul evolutiv care a dus la apariţia peştilor şi – în cele din urmă – a oamenilor. Detalii despre această descoperire, ce a fost făcută în provincia Shaanxi din centrul Chinei, sunt prezentate pe larg într-un articol publicat în revista Nature.

Potrivit cercetătorilor, Saccorhytus reprezintă cel mai primitiv exemplu pentru o categorie de vieţuitoare, denumită ”Deuterostomia”, care sunt strămoşii comuni ai unui număr mare de specii, inclusiv ai vertebratelor (animale cu coloană vertebrală). Vieţuitoarele din specia Saccorhytus aveau dimensiuni de aproximativ 1 milimetru şi se crede că trăiau în nisipul de pe fundul mărilor.

Studiul a fost realizat de o echipă internaţională, alcătuită din cercetători din Marea Britanie, China şi Germania. Până la acest studiu, savanţii considerau că fosilele din categoria Deuterostomia au reprezentat organisme care au trăit în urmă cu 510 sau 520 de milioane de ani. Ele începuseră deja să se diversifice în vertebrate – grupul din care fac parte oamenii şi strămoşii lor – dar şi în alte specii, precum stele de mare şi arici de mare. Deoarece speciile arată atât de diferit între ele, a fost dificil pentru savanţi să determine felul în care arăta strămoşul lor comun.

Noul studiu sugerează că exemplarele ale căror fosile au fost găsite în China aveau corpuri simetrice, o caracteristică moştenită de mulţi dintre urmaşii lor, inclusiv de oameni. Saccorhytus erau acoperite şi cu o piele subţire, relativ flexibilă, şi cu muşchi, fapt care i-a făcut pe oamenii de ştiinţă să creadă că aceste vieţuitoare se deplasau prin contractarea muşchilor şi reuşeau să înainteze pe fundul mării prin răsuciri succesive ale corpului. Potrivit autorilor studiului, cel mai uimitor element al descoperirii constă în faptul că organisme aveau o gură foarte mare în raport cu restul corpului. Saccorhytus se hrăneau cel mai probabil prin înghiţirea unor fragmente de vieţuitoare marine sau chiar a unor alte creaturi marine mai mici. Corpurile lor prezentau o structură conică, permiţând apei pe care o înghiţeau odată cu prada să fie eliminată. Se crede că acele structuri reprezintă o versiune timpurie a branhiilor.