Oana Florea propune modelul francez pentru comisiile de anchetă parlamentare. Parlamentarii funcţionează ca judecători de instrucţie

Preşedintele Comisiei de anchetă privind prezidenţialele, Oana Florea, a declarat că raportul final al comisiei va cuprinde şi propuneri de modificare a legii, astfel încât puterile acestor foruri să fie sporite, dând ca exemplu Franţa, unde parlamentarii, pe timpul funcţionării comisiilor, acţionează ca judecători de instrucţie şi pot face inclusiv percheziţii.
Filip Stan
07 aug. 2017, 07:42
Oana Florea propune modelul francez pentru comisiile de anchetă parlamentare. Parlamentarii funcţionează ca judecători de instrucţie

Ea a făcut aceste afirmaţii în contextul în care a apreciat că procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu va fi convinsă de apelul ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, de a se prezenta în faţa Comisiei.

„La momentul ăsta, pârghiile noastre din punct de vedere legislativ sunt destul de limitate şi cu siguranţă o parte din raportul final va cuprinde propuneri şi iniţiative legislative de întărire a comisiilor parlamentare de anchetă. (…) Eu nu cred că o va convinge acest apel (al lui Tudorel Toader – n.r.). Dânsa are opţiunea acum, în acest moment, de a răspunde la scrisoarea trimisă de Comisia parlamentară, iar dacă nu răspunde cred că ministrul Justiţiei are obligaţia să ia măsuri”, a spus şeful Comisiei, conform News.ro.

Ea a spus că a studiat legislaţia din alte ţări, cu privire la comisiile de anchetă, unde parlamentarii au puteri mult mai mari.

„În Franţa, deputaţii şi senatorii care se află în comisiile parlamentare de anchetă funcţionează pe perioada comisiei parlamentare ca şi judecători de instrucţie, adică nişte puteri foarte mari, care le dau posibilitatea în anumite condiţii să facă percheziţii, să facă confruntări de martori. Au o mare greutate”, a spus Oana Florea.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, că decizia Curţii Constituţionale cu privire la Regulamentul Parlamentului este clară şi arată că orice persoană citată sau invitată, indiferent de funcţie sau demnitate, trebuie să vină la audieri. El a precizat că nu se referă la o persoană anume.

CSM i-a trimis vineri procurorului şef al DNA Laura Codruţa Kovesi răspunsul pe tema invitaţiei la Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, care face trimitere la decizii ale CCR şi la o hotărâre a CSM din 2007, aceasta urmând să se promnunţe asupra oportunităţii prezenţei sale la la comisie, a declarat pentru News.ro vicepreşedintele CSM Cristian Ban.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
România, printre țările cu cea mai scumpă energie electrică din Europa. Prețul a ajuns la aproape 400 de euro/MWh
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Criză în energie. A fost oprită producția de energie nucleară
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT