Oana Roman, în vârstă de 50 de ani, a publicat pe rețelele sociale câteva imagini cu ea, fanii fiind luați prin surprindere de felul în care arată vedeta. Dieta pe care o ține Oana dă rezultate, aceasta simțindu-se mai bine ca niciodată.
„O nouă versiune a mea. Cea mai bună versiune a mea. Ultimele zile de vară”, a scris Oana Roman pe contul de Instagram. Fanii au rămas uimiți și i-au scris multe comentarii în care o felicită pentru ambiție și au complimentat-o.
„Nu-mi vine să cred”, „Arăți super acum”, „Bravo, Oana, arăți foarte bine”, sunt câteva dintre reacțiile pe care le-au avut internauții.

Atât Oana Roman, cât și fiica ei, au ținut o dietă strictă, dată de nutriționist. Cele două și-au schimbat stilul alimentar, iar rezultatele se văd.
„Astăzi am fost la control la doctor și am minus 10 kilograme. Da, în trei luni. Deci, încet-încet, nu… E sănătos. Exact. Cu controale, cu monitorizare, cu tot. Iar Isa are minus 8 kilograme. Da. Nu, e bine. E chiar bine, Doamne-ajută!”, a spus Oana Roman pentru Spynews.ro, în luna iunie a acestui an.
Vedeta a continuat procesul de slăbire, așa că în ultima perioadă s-a transformat total.
În trecut, Oana Roman a vorbit despre una dintre soluțiile alese de multe persoane care se confruntă cu problema kilogramelor în plus: tăierea stomacului. Vedeta a declarat că nu și-ar face niciodată o astfel de operație pentru că i se pare periculoasă.
”Eu o să vorbesc despre un subiect destul de controversat. Această modă din România a celor care își taie stomacul, toată lumea face operația asta, că au 10 sau 15 kilograme în plus. Mie mi se pare că este periculos. Am înțeles că slăbești peste noapte. Eu am fost acuzată că am făcut această operație ca să slăbesc. Totuși, eu am slăbit, și nu am terminat încă, într-un an și jumătate.
Dacă aș fi făcut această operație, rezultatele s-ar fi văzut într-o lună. Este această magie: ‘mamă, îmi tai stomacul, într-o lună am slăbit 30 de kilograme’. Eu cred că această intervenție se face în anumite condiții, dacă ai afecțiuni sau trebuie să slăbești un număr mare de kilograme”, a spus ea.
Citește și: Oana Roman, șocată de prețurile de pe litoral: „O cafea și o apă, mai scumpe ca pe Coasta de Azur”