Oasele unui mare animal preistoric, descoperite întâmplător în Covasna

Oase ale unui animal preistoric au fost descoperite întâmplător în localitatea Ariuşd, din judeţul Covasna, iar muzeografii cred că sunt rămăşiţele unui mastodont sau mamut.
Alina Costache
03 apr. 2013, 09:54
Oasele unui mare animal preistoric, descoperite întâmplător în Covasna

Directorul Muzeului Depresiunii Baraolt, Demeter Laszlo a declarat miercuri pentru Agerpres că oasele, respectiv un fragment de craniu şi doi colţi în lungime de 25 de centimetri şi aproximativ 11 centimetri lăţime, au fost găsite de un localnic. Acestea au fost scoase din pământ şi transportate la Baraolt, unde vor fi analizate de specialişti.

‘Au fost găsite într-o zonă în care există o eroziune a solului şi aşa au ieşit la suprafaţă (…) Noi nu ne pricepem prea bine pentru că nu suntem specialişti, dar după părerea noastră au aparţinut fie unui mamut, fie unui mastodont. Paleontologii ne vor spune cu exactitate’, a declarat Demeter Laszlo, potrivit căruia e exclus ca oasele să fi aparţinut vreunui alt animal având în vedere dimensiunile colţilor.

În urmă cu aproape patru ani, în timpul unor lucrări de excavare efectuate la Mina de lignit de la Racoş, din zona Baraolt, a fost găsit scheletul unui mastodont, care, potrivit paleontologilor, ar fi trăit aici în urmă cu mai bine de 2 milioane de ani. Scheletul are aproape 7 metri lungime şi 3,5 metri înălţime, iar specialiştii spun că este foarte valoros pentru că s-a păstrat intact în proporţie de peste 90%, fiind cel mai complet exemplar din specia Anancus Arvernensis descoperit vreodată în lume.

Deocamdată doar o parte din acest schelet este expus la Muzeul din Baraolt, pentru că instituţia nu are spaţiu suficient.

Demeter Laszlo a spus că doreşte să extindă clădirea muzeului şi să realizeze o secţie de Paleontologie şi geologie care să pună în valoare mastodontul, dar şi scheletele altor animale preistorice descoperite de-a lungul timpului pe raza judeţului Covasna sau în împrejurimi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT