Obiceiuri ale oamenilor care nu se îmbolnăvesc de inimă

Bolile cardiovasculare continuă să fie principala cauză de mortalitate din România, dar acestea pot fi prevenite în proporție de până 80% prin controlul medical periodic, opinează dr. Dan Gaiță, președintele Forumului de Prevenție.
Alina Costache
03 nov. 2017, 15:10
Obiceiuri ale oamenilor care nu se îmbolnăvesc de inimă

Specialistul precizează că „trebuie să mâncăm echilibrat (dar mai puțin…), să facem zilnic mișcare (dar conform stării noastre de sănătate), să nu fumăm (nici măcar pasiv) și să ne oferim timp suficient de odihnă„.

Ce mâncăm ca să avem o inimă sănătoasă

Cei mai importanți factori de risc asociați bolilor cardiovasculare sunt: vârsta, ereditatea, fumatul, colesterolul crescut, obezitatea, sedentarismul, și boli precum hipertensiunea arterială sau diabetul zaharat, scrie doctorulzilei.ro. Dintre aceștia, unii factori sunt nemodificabili (precum vârsta şi ereditatea), însă majoritatea pot fi modificați şi ținuți sub control prin activitatea fizică zilnică, menținerea unei greutăți normale sau adoptarea unei alimentații sănătoase prin:

  • înlocuirea aportului de grăsimi animale saturate cu grăsimi mono sau polinesaturate;
  • limitarea consumului de alimente care au un conținut sărac în nutrienţi și număr crescut de calorii;
  • consumul de alimente cu conținut ridicat de fibre și nutrienţi (legume si fructe);
  • controlul optim al tensiunii arteriale, glicemiei și colesterolemiei (LDL–colesterol, HDL– colesterol si trigliceride);
  • renunțarea la fumat;
  • efectuarea de controale medicale regulate.

Citeşte şi Cinci alimente care îţi îmbolnăvesc inima

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Cauzele sezonului dezastruos de la FCSB! Dezvăluiri din interior: „Marea problemă a fost în vară!” Revoluţie în lot: „Se vor schimba jucători şi asta e bine”. Exclusiv
Capital.ro
„Perfect 10”: Nadia Comăneci și brandul francez Moreau Sport lansează prima linie de echipament sportiv sub semnătura campioanei
Playtech.ro
Diploma și notele mari nu mai garantează un loc de muncă. Ce caută acum angajatorii la tineri
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă pentru milioane de români care merg în Grecia! O dronă încărcată cu explozibili a fost găsită pe o insulă populară
iamsport.ro
Gică Hagi, transfer interzis la o superputere a Europei: ”S-a supărat pe Valentin Ceaușescu”
MediaFlux
Surpriză complet neașteptată. București, în top 15 cele mai bogate regiuni din UE.
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi