Obiectul de peste 200.000 de dolari găsit de un muncitor în podul unei case. Comoara datează de peste 90 de ani

O poveste care pare desprinsă dintr-un film a devenit realitate pentru David Gonzales, un bărbat care a cumpărat o casă veche din Elbow Lake, SUA, pentru doar 10.100 de dolari (aproximativ 9.300 de euro).
Filip Stan
02 mai 2025, 16:33
Obiectul de peste 200.000 de dolari găsit de un muncitor în podul unei case. Comoara datează de peste 90 de ani

Intenția sa era să renoveze locuința, dar în timpul lucrărilor a făcut o descoperire spectaculoasă care avea să-i schimbe viața: a găsit un exemplar original al benzii desenate Action Comics nr. 1, ascuns între paginile unor ziare vechi, folosite ca izolație într-un perete al casei.

Publicată în iunie 1938, această ediție este legendară în lumea colecționarilor pentru că marchează prima apariție a supereroului Superman. Pe copertă, personajul iconic este ilustrat ridicând o mașină deasupra capului, purtând celebra sa mantie roșie – o imagine care a devenit simbol al culturii pop americane.

Potrivit publicației sârbe Blic.rs, care citează surse americane precum Minneapolis Star Tribune, Gonzales nu și-a dat seama inițial de valoarea exactă a descoperirii.

„Știam că valorează ceva. Dar nu aveam idee cât”, a declarat el.

Banda desenată, deși într-o stare fizică slabă – evaluată cu doar 1,5 puncte dintr-un maxim de 10 – s-a dovedit a fi extrem de valoroasă, mai ales prin prisma rarității și importanței sale istorice.

Citește și: Peste o sută de copii s-au îmbolnăvit după ce au mâncat prânzul gratuit oferit la şcoală / Bucătarul ar fi găsit un şarpe mort în mâncare, l-a îndepărtat şi a servit totuşi meniurile copiilor

În anul 2013, Gonzales a vândut exemplarul pentru suma de 175.000 de dolari (circa 153.000 de euro la acel moment). Însă, în prezent, valoarea unui exemplar similar este estimată la până la 240.000 de dolari (aproximativ 210.000 de euro), potrivit specialiștilor de la ComicConnect, una dintre cele mai mari platforme de vânzare pentru benzi desenate rare.

„Este greu de imaginat astăzi că mai există o bandă desenată nedescoperită din acea perioadă”, a spus Vincent Zurzolo, proprietarul ComicConnect, adăugând că aproape toate exemplarele cunoscute ale Action Comics nr. 1 au fost deja localizate, documentate și tranzacționate de-a lungul decadelor.

„Acest exemplar a fost zidit într-un perete timp de peste 70 de ani. E un miracol că a supraviețuit.”, a adăugat acesta.

Importanța istorică a acestei benzi desenate este uriașă. Considerată de mulți experți drept „cea mai importantă bandă desenată din toate timpurile”, ediția marchează nașterea arhetipului supereroului modern. În 2011, un exemplar aproape perfect conservat al aceleiași ediții a fost vândut pentru suma record de 2,16 milioane de dolari.

Citește și: O bunică din SUA, influencer la 103 ani! Cum a reușit femeia să devină virală pe rețelele de socializare

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Popescu, Sava sau Isenko? Care e cel mai bun dintre cei trei super-portari ai Universităţii Craiova
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT