Oceanele au o contribuţie majoră în diminuarea efectelor încălzirii globale

Gazele cu efect de seră sunt emise în cantităţi mai mari decât oricând şi ajung foarte rapid în atmosferă, iar cei mai călduroşi 10 ani de la începutul înregistrărilor meteorologice s-au succedat începând cu anul 1998. Rata de încălzire a suprafeţei planetei a încetinit însă începând cu anul 2000, iar oamenii de ştiinţă au început să caute explicaţiile acestui fenomen, scrie Agerpres.

Experţi din Franţa şi Spania susţin că oceanele au preluat o mare parte din căldura din atmosferă începând cu anul 2000. Acest lucru poate explica încetinirea procesului de încălzire, dar poate şi să semnifice faptul că este vorba doar de o pauză temporară.

"Majoritatea energiei în exces este absorbită de primii 700 de metri de apă în adâncime, 65% în zonele tropicale ale oceanelor Pacific şi Atlantic", conform materialului publicat în ultimul număr al revistei Nature Climate Change.

Coordonatorul studiului, Virginie Guemas de la Institutul Catalan de Ştiinţe Climatice din Barcelona, este de părere că această căldură înmagazinată de apele oceanului ar putea să ajungă din nou în atmosferă în următorul deceniu.

"Dacă are legătură doar cu variabilitatea naturală, atunci rata încălzirii va creşte rapid", a explicat ea pentru agenţia britanică de presă.

Caroline Katsman de la Institutul Mateorologic Regal din Olanda, o expertă ce nu a participat la acest studiu, susţine că această căldură absorbită de ocean va reveni în atmosferă dacă dacă face parte dintr-un ciclu aşa cum este El Nino pentru încălzire şi La Nina pentru răcire în Pacific. Ea a mai precizat că acest studiu confirmă studii anterioare realizate la institutul olandez, dar că este improbabil ca aceasta să fie singura cauză a pauzei procesului de încălzire a suprafeţei terestre.

Ritmul schimbărilor climatice are mari implicaţii economice din moment ce aproape 200 de guverne au fost de acord în 2010 să încerce o limitare a încălzirii suprafeţei la mai puţin de 2 grade Celsius peste media temperaturilor din perioada preindustrială, prin renunţarea parţială, iar în viitor completă la combustibilii fosili.

Temperaturile de suprafaţă au crescut deja cu 0,8 grade Celsius. O creştere cu 2 grade Celsius este considerată de o mare parte a climatologilor drept punctul limită dincolo de care începem să ne confruntăm din ce în ce mai des cu fenomene meteorologice extreme, secete prelungite, inundaţii şi alunecări de teren şi o creştere periculoasă a nivelului oceanului planetar.

Anul trecut se plasează pe locul 9 în ierarhia celor mai călduroşi ani din 1850 şi până în prezent, conform Organizaţiei Meteorologice Mondiale, iar 2010 a fost cel mai cald, depăşind chiar şi media globală a temperaturilor pentru anul 1998. De altfel, în afară de anul 1998, cei mai fierbinţi 10 ani din istoria înregistrărilor meteorologice sunt după anul 2000.

Studiul lui Virginie Guemas, care îmbină observaţii şi modele computerizate, indică faptul că fenomenele naturale La Nina din Pacific, din jurul anului 2000, a ridicat spre suprafaţă o masă de apă rece care a absorbit o mare parte din căldura din aer. Un fenomen similar s-a întâmplat şi în Atlantic, care a absorbit mai multă căldură.

"Încălzirea globală continuă, dar se manifestă în moduri diferite", a comentat şi Kevin Trenberth de la Centrul Naţional american pentru Cercetări Atmosferice. Căldura ajunge la niveluri din ce în ce mai adânci în ocean, a mai precizat el, adăugând că această pauză în procesul de încălzire a suprafeţei terestre poate dura între 15 şi 20 de ani.

"Ratele recente de încălzire a apelor de la adâncimi mai mari de 700 de metri par să fie fără precedent", scria el într-un studiu publicat în urmă cu o lună în revista Geophysical Research Letters.