Octavia Geamănu, noi acuzaţii halucinante în războiul cu Antena 1: „M-am tuns fără voia mea, mi se pare şocant”

Octavia Geamănu a făcut noi declarații despre procesele pe care le are cu Antena 1. Prezentatoarea de știri a fost scoasă de la Observator în vara lui 2022, iar un an mai târziu a fost concediată, iar de atunci a început sarabanda proceselor.
Irina Dumitrescu
03 sept. 2025, 17:38
Octavia Geamănu, noi acuzaţii halucinante în războiul cu Antena 1:
Octavia Geamănu a pierdut procesul cu Antena 1

Octavia Geamănu a fost nevoită să plece de la Antena 1 şi, de ani buni, ştirile se fac în sala de judecată între fosta prezentatoare de la Obsevator şi conducerea trustului Antena 1. Picanteriile scandalului vin pe reţelele de socializare.

„Căutam ceva în telefon și am dat peste prima imagine. Mi-am amintit cât am suferit pentru că m-am tuns fără voia mea. Venise o șefă nouă la Antena, la Observator, și primul lucru pe care l-a făcut a fost să pună un alt coleg în locul meu și să-mi spună să stau acasă, că vrea să vadă cum merge jurnalul fără mine. Ceva nou. Nu se mai întâmplase asta, nu mie, ci nimănui.

N-a mers mai bine. Și atunci s-a gândit să-mi transmită să mă tund scurt. Culmea e că și acum mi se pare la fel de șocant ca și atunci. A mai durat cam un an până să-mi spună direct că nu vrea să mai prezint vreun Observator și să-mi caut altceva, în altă parte.
Scurt și la obiect. Deși tot ea a subliniat că sunt impecabilă și că nu are ce să-mi reproșeze. Și n-avea. Din niciun punct de vedere. Doar că avea de pus pe altcineva din afară în locul meu și o „încurcam”. După cum s-a și văzut cu persoana care a stat un an în locul meu, ulterior demisionând.
Revenind: n-avea dreptul să facă recomandări stilistice. În plus, nicio altă colegă cu părul mai lung nu primise astfel de solicitări. M-am conformat, ca să nu fac valuri. Dar îmi amintesc că am suferit atunci. Pentru că numai o femeie (nu „șefa” tunsă scurt) poate înțelege cât de importantă e podoaba capilară”, a scris Octavia Geamănu pe Facebook.

Octavia Geamănu: Se apropie un nou termen într-unul dintre procese. Se întâmplă rar. Cam o dată pe an.

„Se apropie un nou termen într-unul dintre procese. Se întâmplă rar. Cam o dată pe an. Descurajant interval, dar știam cum merg lucrurile. Și am toată răbdarea din lume.
Văd însă azi un lung șir de articole apărute vara asta, că am pierdut procesul, cu lux de detalii după cum i-a convenit sursei. Apropo: e „procesele”, pentru că sunt trei. S-a dat un verdict (nedefinitiv) doar într-unul. Și se judecă cu ușile închise, cum s-ar zice, la secret.
Dar mă bucur că sursa a oferit atâtea informații. Nu de alta, dar ca să se vadă penibilul și absurdul situației. Și ca să pot începe și eu foiletonul, că tot îmi place să scriu”, a mai scris Octavia Geamănu.

„Opt luni cât am mers în redacție să îmi desfășor activitatea conform contractului, sursa n-a dat nicio informație despre faptul că, după 18 ani de jurnalism – reporter, prezentator Observator, mulți ani în prime time – s-au gândit șefii că, dacă tot nu vreau să plec pur și simplu pentru că mi s-a transmis: “Ce nu înțelegi? Nu mai vreau să prezinți! Îți găsești tu în două luni altceva în altă parte”, … să încerce să-mi ofere ceva muuult sub pregătirea mea profesională: rubrica meteo. Vă dați seama? Chiar? Cum vi se pare ca din prezentator de știri, jurnalist cu trecut în domeniu, realizator de ediții speciale, breakin’ newsuri, ca la știri unde vorbești despre tot și toate să ți se propună să prezinți o rubrică de 2 minute în cadrul jurnalului de o oră pe care l-ai prezentat ani la rând, cu audiențe de care nu s-a plâns nimeni vreodată, din contră?
Și, da, consider că instanța de fond a tratat formalist procesul, fiind evidentă neglijarea probelor esențiale privind contextul real al raporturilor de muncă. De aceea ne vedem la apel. Logic!

Citește și: Octavia Geamănu se menține la aceeași greutate de 30 de ani: „Dimensiunile mele au rămas la fel”

Dacă tot a deschis Antena cutia Pandorei, pardon sursa, vezi Doamne, mă gândesc să încep o serie de postări despre aceste procese. Vreau să împărtășesc cu voi ce a însemnat pentru mine această experiență și să vă invit să participați prin întrebări, gânduri sau reflecții.
Pentru că nu e doar povestea mea, e și despre cum fiecare dintre noi merită respect și demnitate la locul de muncă. Și în viață, desigur! Cu gânduri bune spre următoarele termene! Până-n pânzele albe, respectiv CEDO, normal. #StopAbuzurilor – campania preferată a societății menționate mai sus”, a conchis Octavia Geamănu pe Facebook.

Octavia Geamănu a pierdut un proces cu Antena 1, dar cere despăgubiri de 100.000 de euro într-un alt proces

Scandalul a izbucnit în momentul în care Octavia Geamănu a refuzat să prezinte rubrica Meteo, după ce a fost scoasă de la pupitrul Observatorului, unde activase timp de 18 ani. Refuzul de a intra în direct a fost considerat de instanță o abatere disciplinară gravă, iar mutarea sa la Vremea nu a fost considerată o modificare abuzivă a atribuțiilor din fișa postului.

Magistrații au mai arătat în motivarea deciziei că Octavia Geamănu nu a reușit să demonstreze că a existat o atitudine ostilă față de ea din partea conducerii postului și nici că i-ar fi fost îngrădit dreptul de a-și apăra punctul de vedere în fața comisiei de cercetare disciplinară. Mai mult, instanța susține că ea însăși ar fi solicitat încetarea contractului cu plata unor sume compensatorii.

Vedeta TV solicitase anularea deciziei de concediere din martie 2023, reintegrarea în postul deținut anterior și plata salariilor restante. Decizia Tribunalului București nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Octavia Geamănu a pierdut procesul cu Antena 1. Prezentatoarea a fost concediată, pe motiv că a refuzat să prezinte rubrica Meteo

„În fapt, prin decizia nr. 3252 din data de 07.02.2023 (filele 32-47 vol. I), reclamanta a fost sancţionată cu reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu un procent de 10% pentru că, în perioadele 22.08.2022-26.08.2022, 20.09.2022-30.09.2022 şi 03.01.2023-10.01.2023, a refuzat să desfăşoare la locul de muncă activităţile specifice de prezentare a ştirilor informative meteo din cadrul „Observator”, activitate care i-a fost alocată de către conducerea societăţii începând cu data de 01.08.2022.

Ulterior, prin decizia nr. 3271 din data de 03.03.2023 (filele 91-95 vol. II), reclamanta a fost sancţionată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nr. 958 din data de 19.01.2017 pentru că, în perioadele 11.01.2023-17.01.2023 şi 25.01.2023-13.02.2023, a refuzat să desfăşoare la locul de muncă activităţile specifice de prezentare a ştirilor informative meteo din cadrul „Observator”, activitate care i-a fost alocată de către conducerea societăţii începând cu data de 01.08.2022”, se arată în cererea de chemare în judecată a Octaviei Geamănu, consultată de FANATIK.

„De asemenea, din corespondenţa părţilor (filele 157-168 vol. I) rezultă că, după înştiinţarea reclamantei cu privire la faptul că nu va mai prezenta segmentul de ştiri generale din emisiunea „Observator”, reclamanta a fost cea care a propus încetarea contractului individual de muncă alături de plata unor sume compensatorii, nu pârâta, în timp ce aceasta din urmă şi-a manifestat disponibilitatea pentru modificarea contractului individual de muncă în vederea continuării colaborării dintre părţi prin prezentarea unor emisiuni alternative. În consecinţă, nu se poate susţine că pârâta a urmărit îndepărtarea reclamantei din societate”, se arată în motivarea judecătorilor.

 „Reclamanta nu a fost mutată din funcția de prezentator într-o altă funcție, ci și-a păstrat aceeași funcție, dar a fost repartizată pe alt segment de știri”, a fost interpretarea judecătorilor.

Octavia Geamănu cere despăgubiri de 100.000 de euro de la Antena 1

Între timp, Octavia Geamănu mai are pe rol un alt proces împotriva trustului Antena TV Group, în care cere obligarea angajatorului să-i permită revenirea în funcția de prezentator al Observatorului de Weekend, dar și daune materiale în valoare de 6.000 de lei și morale în cuantum de 100.000 de euro.

DailyBusiness
Milionarul din România care și-a pus computer și aer condiționat în cavou. Motivul surprinzător pentru care a făcut acest lucru
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Irina Fodor, dezvăluiri îngrozitoare din show-ul Antenei 1! Care a fost coșmarul de la Asia Express!
Fanatik.ro
Suma uriașă pe care o pierde cel bine plătit bugetar al țării, după reforma lui Bolojan. Surpriza neplăcută din proiectul adoptat
Capital.ro
Statul vrea bani de la români. Trebuie să achitați minim 500 de lei începând de vineri. Termenul final este 12 septembrie
Playtech.ro
Tot mai mulți români jefuiți în hoteluri din Turcia: “Mi s-au furat de către cameriste o pereche de cercei și un inel cu pietre semiprețioase”
Adevarul
COVID-19 revine în forță la început de an școlar: „Avem o creștere de peste 80% pe săptămână”. Simptome neobișnuite la copii
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Apare o nouă fabrică de autobuze electrice în România
Prosport.ro
FOTO. Cum arată mama a doi copii care a participat la Campionatele Mondiale de Bikini Fitness
kanald.ro
Tragedie în lumea sportului! Fostul căpitan al naționalei a murit după ce a sărit în apă de pe un pod
Cancan.ro
Primul mesaj al Mihaelei Rădulescu, după reîntoarcerea în România. Bărbatul pentru care are cuvinte de laudă după moartea lui Felix Baumgartner
iamsport.ro
Bombă! FCSB a făcut o ofertă uriașă pentru un jucător de la Eintracht Frankfurt
MediaFlux
Începe sau nu școala pe 8 septembrie? Ministrul Educației, anunț de ultimă oră
stirilekanald.ro
Cine sunt soții care și-au pus capăt zilelor împreună. S-au aruncat în gol de la etajul trei
substantial.ro
Dacă o persoană nouă te curentează la prima atingere, iată ce înseamnă