Ocuparea ilegală a unui loc de parcare ar putea fi sancţionată cu 500-1.000 de lei

Ocuparea fără drept a unui loc de parcare public legal atribuit ar urma să fie sancționată cu amenzi cuprinse între 500 - 1.000 de lei, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi din 8 iunie a ședinței Consiliului General al Municipiului București.
Iulian Tudor
01 iun. 2017, 10:17
Ocuparea ilegală a unui loc de parcare ar putea fi sancţionată cu 500-1.000 de lei

Acest proiect completează Strategia de parcare pe teritoriul Municipiului București, vizând prevederile referitoare la parcajele publice. Potrivit expunerii de motive, semnată de consilierii generali ALDE, în prezent dispozițiile legale aplicabile pentru sancționarea faptelor care constituie contravenții sunt cele prevăzute la art. 21 lit a-d din anexa 3 a Strategiei de parcare. În aceste cazuri, amenzile sunt de 1.500 — 2.500 de lei, fiind sancționate: blocarea accesului în parcaj; efectuarea de lucrări de reparații și întreținere a autovehiculului în perimetrul parcajului; amplasarea de dispozitive de menținere liberă a locurilor de parcare; amplasarea oricărui tip de indicatoare, marcaje sau înscrisuri care să indice sau să sugereze rezervarea locurilor de parcare, fără avizul Comisiei Tehnice de Circulație a Municipiului București, scrie agerpres.ro.

Citeşte şi Bătaie în plină stradă în Capitală, după o altercaţie în trafic

Ținând cont de faptul că instanța de judecată anulează marea majoritate a amenzilor, există o disproporție vădită între cuantumul acestora și faptele săvârșite”, apreciază semnatarii.

De asemenea, în raportul de specialitate se arată că în prezent s-au înmulțit cazurile în care locurile de parcare publice legal atribuite sunt ocupate abuziv, împiedicându-i pe cei în drept să le folosească.
„Având în vedere că dispozițiile legale locale referitoare la organizarea, utilizarea și exploatarea parcărilor publice nu stabilesc explicit ca fiind contravenție și a putea fi sancționată această faptă, este necesară completarea acestora în acest sens”, se arată în documentul menționat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT