Oficial ONU: În ultimii 26 ani, România a pierdut peste UN TRILION de euro, mai mult decât a pierdut de la Ştefan cel Mare până-n ’89

Oficialul a mai spus că România este condusă numai de străini și că în ultimii 26 de ani, România a suferit pierderi mai mari decât în perioada care s-a scurs de la Ștefan cel Mare și până în 1989.
Filip Stan
25 nov. 2016, 06:49
Oficial ONU: În ultimii 26 ani, România a pierdut peste UN TRILION de euro, mai mult decât a pierdut de la Ştefan cel Mare până-n '89

”În ultimul ceas, putem avea o vocație. În primul rând este un fenomen global. Ne naștem cu toții din iubire și intrăm într-o mare manipulare, în care nu există democrație, ci doar corectitudine politică. La nivel mondial. Menționez că sclavagismul nu a dispărut. Ci doar e o altă formă. România a ajuns aici pentru că e într-un haos bine calculat. Trăim într-o formă anti culturală, s-a pierdut rușinea. Și s-a pierdut rușinea pentru că lichelele și lacheii de serviciu și-au văzut visul cu ochii: cozile de topor au devenit topoare, după 1989 și au vândut pe mărgele de plastic întreaga țară. România a fost vândută de cei care au preluat puterea în 1989 și apoi și-au dat-o unul altuia timp de 26 de ani. Au vândut-o cu bună știință, România nu mai deține nimic, nu are economie. România nu este un stat, ci o corporație. Capitalul străin este cel care deține puterea, deține peste 60% din activele țării, peste 50% din profit și ceea ce este cel mai grav: stăpânește pârghiile strategice, de condus, ale țării: industria de petrol gaze, distribuția de energie…nu ne mai aparține.

Industria ca atare, marile întreprinderi au fost distruse. Privatizarea s-a făcut în dezinteresul României. Cel mai grav e că a fost vândut pământul. Și a fost vândut de cei care sunt astăzi la putere, pe vremea când erau miniștri ai agriculturii. Pădurile, apele, se vând. Totul este de vânzare. Mai puțin sufletul românesc și eu pe asta mă bazez. Sufletul românesc va triumfa.

În 26 de ani, România a pierdut, și pot spune asta cu certitudine, peste un trilion de euro (o mie de miliarde sau un milion de miliarde – n.r.). Toate pierderile României, de la Ștefan cel Mare încoace, sunt mai mici decât ce s-a pierdut în acești 26 de ani”, a declarat Călin Georgescu, pentru Televiziunea Română, conform B1.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Rapid poate pierde 4 titulari esențiali fără să încaseze nimic! Lovitura majoră vine în Giulești peste câteva luni
Capital.ro
Primul job, o provocare pentru tinerii români. Domeniile alese și obstacolul pe care îl întâlnesc
Playtech.ro
Poți fi obligat să-l lași pe vecin să intre în curtea ta pentru a-și repara casa? Când nu îi poți refuza accesul
Adevarul
O susținătoare a lui Călin Georgescu spune că și-a lăsat copilul cu febră acasă pentru a protesta la Arestul Central. „Trebuie sesizată Protecția Copilului”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autoritățile elvețiene au oferit noi detalii despre Vlad Bălțățeanu: Suspectul nu s-a predat. Unde a fost prins acesta
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Guvernul Mureșan a picat oficial! Doar 182 de voturi favorabile din cele 233 necesare. Anunț important din PNL. Primele reacții
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte