Scor de coşmar la Amsterdam. Naţionala României a fost umilită de Olanda, scor 0-4

Naţionala României a pierdut cu 0-4, în faţa Olandei, al şaselea meci jucat în grupa D a preliminariilor pentru CM. Van der Vaart, Van Persie (de două ori) şi Lens au fost cei care au marcat în meciul de la Amsterdam.
Daniel Spătaru
26 mart. 2013, 07:02
Scor de coşmar la Amsterdam. Naţionala României a fost umilită de Olanda, scor 0-4

Obiectivul tricolorilor de a obţine patru puncte din dubla cu Ungaria şi Olanda a fost îndeplinit doar pe sfert. După meciurile din această primăvară rămânem cu punctul obţinut la Budapesta şi amintirea unei înfrângeri usturătoare la Amsterdam, scor 0-4. Dealtfel, olandezii rămân coşmarul nostru în actualele preliminarii pentru CM 2014, ei marcându-ne nu mai puţin de opt goluri în cele două dispute din grupa D. 

Victor Piţurcă a încercat să-i surprindă pe vicecampionii mondiali efectuând nu mai puţin de şase schimbări în echipă, faţă de meciul de la Budapesta. A mizat pe fotbaliştii Stelei, dar nu i-a ieşit precum lui Laurenţiu Reghecampf, în disputa cu Ajax. Piţurcă a fost neinspirat, iar naţionala a arătat destul de rău în cele două meciuri, cu Ungaria şi Olanda.

În plus, olandezii au avut câţiva jucători care au făcut diferenţa şi care nu evoluează la Ajax. Van der Vaart, de la Hamburg, a fost cel care a deschis scorul, în minutul 11, printr-un şut la colţ, din afara careului. Tricolorii au fost ceva mai activi în finalul primei reprize, între minutele 35 şi 45, singura perioadă din meci când au dat senzaţia că le pot pune probleme olandezilor.

În primele 20 minute după pauză Van Persie a reuşit „dubla”, iar speranţele noastre erau compromise. În minutul 57 el a reluat perfect cu capul o centrare a lui Robben, iar în minutul 65 a transformat un penalty obţinut de Jermaine Lens. Scorul final a fost stabilit însă în ultimul minut. Chiricheş a greşit şi i-a permis lui Maher să şuteze, Pantilimon a respins prost în faţă, iar Lens a reluat nestingherit în plasă.

Astfel, s-a încheiat 4-0, iar Olanda are punctaj maxim în grupa D de calificare la CM 2014. În schimb, tricolorii rămân cu 10 puncte, unul mai puţin decât Ungaria, care tot marţi a remizat la Istanbul, cu Turcia, scor 1-1.

Următorul meci al naţionalei României în preliminariile CM 2014 este programat pe 6 septembrie, când vom juca acasă, cu Ungaria.

Clasamentul grupei D:

1. Olanda  18p

2. Ungaria 11p

3. România 10p

4. Turcia    7p

5. Estonia   6p

6. Andorra   0p

Cele mai importante faze ale meciului:

Min. 90 Lens marchează al patrulea gol! Maher a şutat din centrul careului, Pantilimon a respins în faţă, până la Lens, care a reluat în plasă! Olanda – România 4-0!

Min. 88 Chipciu l-a faultat pe Lens la marginea careului şi a primit cartonaşul galben.

Min. 82 Lovituă liberă pentru România. Tamaş mişcă mingea pentru Torje, care şutează pe jos, însă slab, fără probleme pentru Vermeer.

Min. 78 Al doilea şut pe poartă al tricolorilor: Bogdan Stancu a şutat în forţă, lângă colţul din stânga lui Vermeer, dar portarul Olandei a respins.

Min. 71 Răzvan Raţ trage de la distanţă, la doi metri peste poarta lui Vermeer.

Min. 68 Ultima schimbare în naţionala noastră: Adrian Mutu a intrat în joc, în locul lui Gicu Grozav.

Min. 65 Penalty pentru Olanda, după un fault evident al lui Gardoş, asupra lui Lens! Van Persie transformă lovitura de la 11 metri! Olanda – România!

Min. 63 Torje este introdus în joc, în locul lui Adi Popa, pentru a executa o lovitură liberă de la 23 de metri. Şutul acestuia, dezamăgitor, se opreşte în zid.

Min. 60 Prima schimbare în naţionala noastră. Tănase este înlocuit cu Chipciu. Românii din tribune scandează „Demisia!”, la adresa selecţionerului Victor Piţurcă.

Min. 57 GOL Olanda! Van Persie face 2-0! O centrare de pe stânga a lui Robben este reluată impecabil cu capul în plasă de Van Persie! Atacantul lui Manchester United l-a egalat pe Johan Cruyff în topul marcatorilor din naţionala Olandei. Este al 33-lea gol al lui Van Persie pentru naţionala batavă.

Min. 53 Van der Vaart ratează dubla! Blind urcă nepermis de mult pe partea stângă, centrează în careul nostru, la Van der Vaart, care reia peste bară.

Min. 50 Gardoş greşeşte în centrul careului nostru, iar mingea ajunge la Van Persie, care şutează din cădere, însă pe centrul porţii. Pantilimon reţine mingea.

Min. 47 Primul cartonaş galben al meciului îl primeşte Indi Martins, pentru un fault asupra lui Adi Popa. Lovitura liberă rămâne fără rezultat. 

Min. 46 A început repriza secundă.

S-a încheiat partida de la Istanbul, Turcia – Ungaria 1-1. În acest moment, clasamentul grupei D este următorul: 1. Olanda – 18p, 2. Ungaria – 11p, 3. România 10p, 4. Turcia – 7p, 5. Estonia – 6p, 6. Andorra – 0p.

Min. 45 Finalul primei reprize.

Min. 44 Jocul lâncezeşte, cele două echipe aşteaptă pauza. Ven Persie ne dă ceva emoţii, dar este semnalizat în ofsaid.

Min. 40 Tricolorii sunt mult mai îndrăzneţi în acest final de repriză şi fac dese incursiuni în terenul advers.

Min. 37 Cea mai mare ocazie a tricolorilor! Adi Popa şutează din unghi, dar Vermeer respinge cu vârful degetelor, în corner.

Min. 34 Tricolorii ratează o bună oportunitate. Pintilii îl găseşte excelent pe Bogdan Stancu în marginea careului olandez, dar continuarea acestuia lasă de dorit. În loc să-i paseze lui Grozav, aflat în poziţie excelentă, el îi să mingea lui Adi Popa, aflat în unghi. Şutul stelistului trece peste poarta lui Vermeer.

Min. 27 Grozav şutează slab de la distanţă, departe de poarta lui Vermeer.

Turcia – Ungaria 1-1, în minutul 73. Bode a egalat pentru maghiari, în minutul 71.

Min. 22 Strootman reia cu capul periculos, dar peste poarta noastră, din 8 metri.

Min. 19 Tricolorii se apropie, în sfârşit de poarta olandeză, dar Vermeer prinde fără probleme recentrarea lui Gabi Tamaş.

În celălalt meci al grupei, Turcia a deschis scorul în faţa Ungariei, prin Burak Yilmaz, în minutul 63. Turcia – Ungaria 1-0. În acest moment lupta pentru locul doi se dă în trei: Ungaria şi România au câte 10 puncte, iar Turcia are 9 puncte.

Min. 13 Olanda dictează ritmul meciului. Van Persie reia cu capul de la 14 metri, dar Pantilimon prinde mingea.

Min. 11  GOL Olanda! A marcat Vander Vaart! Jucătorul lui Hamburg a şutat pe jos, de la 18 metri, în dreapta lui Pantilimon, făcând inutil plonjonul portarului nostru.

Min. 9 Van Persie ratează o ocazie uriaşă! Lens l-a găsit excelent în careul nostru, iar vârful lui Manchester United a reluat din vole, peste poartă, deşi se afla singur cu Pantilimon! Tricolorii au avut noroc!

Min. 7 Prima ocazie a olandezilor la poarta noastră. Şutul lui Strootman, de la 25 de metri, este respins greu de Pantilimon, de sub bară!

Min. 4 Tricolorii pun în pericol poarta olandeză! Adi Popa iniţiază o acţiune foarte bună pe partea dreaptă, îi centrează lui Bogdan Stancu, dar portarul Vermeer iese şi reţine în faţa atacantului nostru.

În celălalt meci al grupei, la pauză, Turcia şi Ungaria se află la egalitate, 0-0.

Min. 1 A început meciul Olanda – România, din preliminariile CM 2014.

Componenţa formaţiilor:

Olanda: Vermeer – Janmaat, De Vrij, Martins Indi, Blind – Van der Vaart, Guzman, Strootman – Lens, Van Persie, Robben. Antrenor: Louis Van Gaal.

România: Pantilimon – Tamaş, Chiricheş, Gardoş, Raţ – Bourceanu, Pintilii – Ad. Popa, Grozav, Tănase – B. Stancu. Antrenor: Victor Piţurcă.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Daniela Pană de la Insula Iubirii, dezvăluiri despre experiența din Thailanda! Ce a povestit ispita despre Remi Dobre
Fanatik.ro
Gigi Becali l-a dat afară de la FCSB și l-a umilit public: „Ești un vagabond!” Pus să conducă un Matiz, i-a luat 100.000 de euro lui Becali și acum îl invită „să ia cina în oraș”
Capital.ro
Planurile pentru vacanța de iarnă pot începe. Când se deschid târgurile de Crăciun din Europa în 2026
Playtech.ro
Testul de 10 lei pe care îl poți face înainte să pornești căldura. Afli imediat pe unde intră frigul în casă
Adevarul
Până la ce oră se spune „bună dimineața” și când începem să spunem „bună seara”. Ce recomandă ghidurile de politețe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Îl acuză pe Gigi Becali că a împrăștiat fake news în spațiul public: ”Doamna Buzoianu nu a făcut așa ceva!”
MediaFlux
Dezvăluiri din celula lui Călin Georgescu! Anunțul soției sale, Cristela
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte